About

17467620_1353573941369745_1373925857_n

 

Cu câțiva ani în urmă lucram la o companie de training și coaching în Republica Irlanda și mi-a fost oferită ocazia de a face cursul de Life & Business Coach. Chiar dacă nu am avut de la început intenția sau inițiativa de a participa la curs, am acceptat.

Căci vedeam cum în fiecare zi, la centru veneau coachii cu clienții lor, care după sesiuni plecau de acolo cu un licăr în ochi și reveneau mai încrezători la următoarea sesiune și mi se părea un proces interesant și intrigant în același timp.

Participarea la curs în sine a fost un proces de transformare pentru mine, în urma căruia mi s-a schimbat perspectiva asupra multor lucruri.

Apoi însă am ajuns să lucrez la Hewlett-Packard, corporația în care pot să spun că mi-am dat ”testul vieții” din punct de vedere profesional.  Auzisem mereu că este bine în corporații, că există nenumărate avantaje, că sunt interesați să aibă grijă de angajați. Ceea ce în mare parte a și fost adevărat. M-a ajutat mult și experiența anterioară, dobândită în cadrul Volkswagen Group, chiar dacă natura joburilor a fost foarte diferită.

Dar după 4 ani m-au copleșit stresul, presiunea, volumul de muncă și pretențiile și am plecat, împovărată, chiar supărată și nemulțumită.

Am luat cu mine însă o parte frumoasă, și anume al doilea contact, mai profund, cu alte cărți și metode de auto-cunoaștere, mulțumită unei colege care deja pornise cu mare avânt pe drumul auto-dezvoltării și care mă tot convingea să merg cu ea la diverse evenimente și îmi recomanda cărți pe diverse teme.

Perioada de transformare personală a început foarte intens în timpul petrecut în America de Sud. Mai târziu mi-am dat seama, că plecând și luând cu mine multe nemulțumiri, supărări, frustrări și preconcepții, nici nu aveam cum să parcurg acolo un drum lin și liniștit. Timp de un an și jumătate m-am lovit de tot felul de dificultăți și situații neplăcute, din care însă, chiar dacă am ieșit inițial ”șifonată” emoțional, am reușit mai târziu să extrag lucruri pozitive (ca de exemplu detașarea de bunurile materiale sau faptul că instinctul nostru nu se înșală niciodată).

Am revenit acasă și după doi ani petrecuți în compania Miele România, mi-am dat seama că îmi doresc să lucrez pentru mine. Așa am trecut la statutul de liber-profesionist. Și aici am avut parte de ”mesageri” cu ajutorul cărora am reușit să identific direcția în care doresc să continui în viața profesională.

Și, așa cum eu am avut parte de mesageri, îndrumători, persoane care m-au susținut în momentele dificile, îmi doresc să fac același lucru pentru cei care au nevoie de susținere, prin activitățile de training și coaching pe care le desfășor.

Cum mai exact? Ajutând oamenii să-și recunoască importanța în propria lor viață, să creeze relații armonioase, să trăiască fără stres și în echilibru, să ia decizii înțelepte și curajoase, să ofere cea mai bună variantă a lor atât lor înșiși cât și celor dragi.

Pentru că până la urmă important este cum trăim, cum ne simțim cu noi, cum facem ca lucrurile să funcționeze pentru noi, cum ne valorizăm noi pe noi înșine.

Iar acest lucru este de neprețuit.

Dacă te afli și tu printre cei care pot beneficia de susținere te invit să studiezi informația de pe site și să mă contactezi.

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s