Butonul de panică

Ți s-a întâmplat vreodată să auzi cuvinte (indiferent de către cine au fost spuse) care ți-au trăit sentimente, emoții sau senzații extrem de neplăcute? Poate a fost doar intonația unui cuvânt, care te-a făcut să reacționezi rigid/agresiv sau te-a făcut să ridici un zid în jurul tău? Iar apoi să respingi orice s-a spus după aceea, sau să nici nu mai oferi șansa persoanei din fața ta să-și termine ideea?

Poate că nu a fost vorba despre ceva ce s-a spus, poate a fost doar un gest sau un anumit comportament care ți-a adus aminte de o situație extrem de neplăcută și te face acum să retrăiești aceleași emoții și să manifestezi aceleași comportamente ca atunci?

În asemenea momente s-a activat o rană emoțională pe care o porți în interiorul tău. Ai și tu un buton pe care alții reușesc să apese iar tu intri în ”panică”? Ce se întâmplă cu tine în astfel de situații?

Rănile dor, iar noi găsim mereu o cale de a face lucrurile, prin care credem că evităm durerea: fugim din încăpere trântind ușa, pentru că ”nu mai suportăm” ce auzim, închidem telefonul din același motiv, răspundem la fel de agresiv, crezând că astfel preluăm controlul asupra situației, când în realitate nu facem decât să adâncim rana…

Pe lângă faptul că trebuie să ne îngrijim de rănile noastre emoționale, pentru a scăpa de butonul de panică, este la fel de necesar să recunoaștem când butonul activează panica în celălalt.

Așa vom putea înțelege anumite reacții ale sale și vom putea lua decizii înțelepte privind modul în care interacționăm cu acea persoană.

”Pentru vindecarea corpului emoţional […] trebuie să deschidem mai întâi rănile şi să le curăţăm, să punem pe ele un remediu si să le păstrăm curate până când se vindecă de la sine.

Dar cum putem deschide aceste răni? Vom folosi drept bisturiu adevărul. Cu 2.000 de ani în urmă, unul dintre cei mai mari Maeştri ai umanității ne-a spus: “Şi veţi cunoaşte Adevărul, iar Adevărul vă va face liberi”.

 Adevărul este precum un bisturiu, căci deschiderea rănilor şi descoperirea tuturor minciunilor este un proces foarte dureros. Rănile corpului nostru emoţional sunt acoperite de sistemul nostru de negare, de sistemul de minciuni pe care l-am creat pentru a ne proteja aceste răni. Dacă ne vom privi rănile prin ochii adevărului, ele vor sfârși prin a se vindeca.

Putem începe prin a practica adevărul cu noi înşine. Atunci când ești sincer cu tine însuţi, începi să vezi lucrurile aşa cum sunt, nu aşa cum ai vrea să fie.”

Arta de a iubi – Don Miguel Ruiz

O rană emoțională necurățată se va adânci ori de câte ori cineva va apăsa ”butonul de panică”. Până nu am rezolvat și curățat ce se întâmplă în interiorul nostru, vom rămâne sclavii butonului și nu vom cunoaște adevărul – nici al nostru, nici al celorlalți.

Ce înseamnă adevărul de fapt?

Să conștientizăm care este rana, să conștientizăm că ceea ce au făcut alții nu a avut de-a face cu noi, ci cu ceea ce sunt/cred ei, să ne schimbăm perspectiva asupra acelor situații, să schimbăm semnificația pe care am dat-o acelor situații și să ne eliberăm de ele.

Nu am să intru în detalii referitor la cum (prin ce metodă) alege fiecare să treacă prin acest proces.

Un prim pas/ajutor ar putea fi cartea Lisei Bourbeau – Cele 5 răni care ne împiedică să fim noi înșine și auto-observarea.

Dacă încă nu ești sigur ce se întâmplă cu butonul de panică, gândește-te doar că aproape fiecare dintre noi are unul la fel cu al tău, care îi declanșează anumite emoții, trăiri și comportamente.

Îți va fi mai ușor să înțelegi de ce el/ea face ceea ce face și să nu iei lucrurile personal.

Dacă ți-a plăcut acest articol like & share și urmărește pagina noastră de facebook.

#antreneazatimintea #raniemotionale

 

 

 

Alo? Biroul de garanții? Vreau și eu o garanție pe viață pentru o căsnicie!

Cam așa a sunat o parte din conversația pe care am avut-o de curând cu un prieten, legată de relații și căsnicie.

– Eu dacă sunt cu cineva sau mă căsătoresc, vreau o garanție.

– Ce fel de garanție?

– Că vom rămâne împreună… pe viață. Doar de aia te căsătorești, nu-i așa?

În principiu da. Însă dă-mi voie să-ți explic, din perspectiva mea, de ce biroul de garanții = Universul, nu funcționează așa.

 

Cerere

Fie că o numim legea atracției, sau a reciprocității sau principiul absorbției, până la urmă vorbim despre același lucru. Ceea ce dai vei primi, ceea ce gândești vei atrage, ceea ce ceri ți se va cere.

Dacă eu funcționez pe principiul vreau, vreau, vreau, Universul îmi va răspunde la fel: ”vreau, vreau, vreau”. Și va lua de la tine.

Nu înseamnă că Dumnezeu/Creatorul/Universul te pedepsește. Înseamnă doar că ți-a oglindit atitudinea. Așa că dacă mereu vrei, la un moment dat vei rămâne fără: fără relație, fără partener, fără garanție.

 

Dualitate

Un alt principiu pe care se bazează tot ceea ce există, este cel al dualității: avem lumină și întuneric, bine și rău, liniște și agitație, garanții și incertitudini. Nu este ceva ce trebuie demonstrat. Principiul există, așa cum există (deocamdată) și aerul pe care îl respirăm.

Așadar, acolo unde se dau garanții, există și incertitudini. Și niciodată nu știi care dintre ele va apărea în pragul tău.

 

Efemeritate

Dacă privim și cele mai simple lucruri din interiorul sau exteriorul nostru, vom vedea că nimic nu mai este cum a fost acum 10 ani sau poate chiar ieri: corpul nostru nu mai este același (chiar dacă poate arătăm la fel în exterior, celulele noastre nu mai sunt toate aceleași ca acum 10 ani), poate ne-am schimbat chiar și modul de abordare sau de gândire în legătură cu anumite lucruri, prietenii noștri s-ar putea să nu mai fie aceeași, poate locuim în altă casă/alt oraș etc.

În viață totul este mișcare, tranzit, transformare, și oricât nu ne place și oricât ne opunem, Universul continuă să funcționeze după legile sale, nu după regulile artificiale create de noi în viețile noastre.

Așadar, s-ar putea ca relația/căsnicia ta să fie trecătoare, fie că ai cerut sau nu garanții sau fie că le-ai oferit sau nu.

Caracterul schimbător al lucrurilor

Așa cum astăzi declarăm iubire, mâine ne putem îndrăgosti de altcineva. Așa cum astăzi ne place ”siguranța” (în ghilimele pentru că în viziunea mea este o siguranță închipuită, nu reală) pe care ne-o oferă o căsnicie sau un certificat de căsnicie, mâine poate vom dori pur și simplu să fim liberi și să experimentăm tot ce nu am experimentat până acum. Așa cum tu îmi declari iubire până la moarte, s-ar putea să fii chiar tu cel care pleci.

Doar privind situații sau relații din trecutul tău, câte dintre ele au rămas aceleași, neschimbate? Chiar dacă ele există, probabil că sunt mai puține comparativ cu cele care s-au schimbat.

 

Pe lângă aceste legi, cred că o declarație verbală nu reprezintă o garanție, nici măcar față de tine însuți.

Din păcate (sau din fericire?) nu mai trăim în vremurile în care o declarație verbală este considerată a fi un contract.

Și gândește-te de câte ori nu ți-ai promis (a se citi garantat) că: nu vei mai fuma, vei merge la sală, nu vei mai înjura în trafic, vei petrece mai mult timp cu familia, vei ieși mai mult în natură, îți vei vizita părinții mai des, vei citi cartea X etc. etc. etc.

Dacă nu îți respecți promisiunile (garanțiile) față de tine însuți cum crezi că îți vei putea ține promisiunile făcute altcuiva? Iar dacă noi toți funcționăm după aceleași principii ale auto-sabotajului și procrastinării (dacă încă nu am reușit să ieșim din acest cerc), cum crezi că altcineva, care la fel ca tine, nu-și ține promisiunea față de el/ea însuși, va putea 100% să-și țină promisiunea făcută față de tine? Chiar și una atât de profundă?

Poate ai să spui că sunt răutăcioasă sau că nu am pic de romantism în mine. Poate argumentul tău va fi că iubirea există.

Și nu te contrazic. Iubirea adevărată însă, este cea necondiționată. Care printre altele înseamnă că nu am nici un fel de așteptări și ca urmare nu cer nici un fel de garanții.

Da, iubirea există și nu are de-a face nici cu auto-înșelarea, nici cu auto-sabotajul, nici cu neîncrederea, nici cu cererea unor garanții.

Și nu, nu sunt lipsită de romantism. Cred în căsnicie și cred că este posibil să trăim fericiți până la adânci bătrâneți. Însă acest lucru se produce prin multă muncă, dedicație, efort, compasiune, înțelegere, empatie, răbdare și prin iubire necondiționată, toate VENITE DIN INTERIORUL TĂU, nu prin cererea și oferirea de ”garanții” de către exterior.

La final, te las cu un singur gând: de câte ori ceri/aștepți ceva de la celălalt întreabă-te ce nevoie neîndeplinită și/sau ce teamă se ascunde de fapt în spatele acestei ”solicitări de garanții”?

 

”Nu există garanții. Din perspectiva fricii nicio garanție nu este destul de puternică.

Din perspectiva iubirii nicio garanție nu este necesară.”

~ Autor necunoscut ~

Sper că ți-a plăcut acest articol și îți mulțumesc pentru like & share.

 

 

 

Actorii și rolurile din viața ta

Acum ceva vreme am participat la un atelier în care unul dintre exerciții a fost să ne notăm pe bilețele post-it toate rolurile pe care le îndeplinim în viața noastră, apoi să le lipim pe noi și să umblăm așa prin încăpere (îmi amintesc cum eram care mai de care mai țanțoși, cu bilețelele galbene lipite pe noi, arătând întregului auditoriu minunatele noastre roluri. Mă simțeam chiar mândră că reușisem să găsesc atâtea!).

Partea a doua a exercițiului a fost să ne notăm toate rolurile pe care am vrea să le îndeplinim/trăim în viața noastră, dar, dintr-un motiv sau altul încă nu am făcut-o. Pentru toți deja se adunaseră în jur de cel puțin 10-20 de bilețele mâzgălite cu fel de fel de roluri normale, năstrușnice sau plictisitoare.

Închipuie-ți, 20 de roluri, pe care le îndeplinim aproape zilnic: mamă/tată, bunic/bunică, coleg, angajat, sfătuitor, prieten/prietenă, visător, liber-profesionist, partener de viață sau de afaceri, trainer, educator, profesor, scriitor, organizator de vieți sau de evenimente, artist, terapeut … și câte și mai câte.

Și cât de mândri suntem de ele, nu-i așa? Mai ales când ne auzim glasul copilului strigându-ne ”mami!”, sau când cineva ne spune ”ești un prieten bun”, sau atunci când ne semnăm într-un e-mail: ”trainer”/”artist”/”scriitor” …

Unde vreau să ajung de fapt?

În primul rând, la ideea că ne limităm singuri, gândindu-ne mereu la ceea ce suntem și nu la ceea ce am putea deveni. Câți dintre noi visează cu adevărat la alte roluri pe care le-am putea avea, ca de exemplu acela de om fericit/liniștit/mulțumit?

Apoi, îmi amintesc un interviu cu un coleg, care, întrebat fiind dacă munca lui este pasiunea lui, mi-a spus că ”ceea ce facem [meseria] ne definește ca oameni”.

Asta ar însemna, în al doilea rând, că ne-am identificat cu rolul nostru. Că tot ceea ce facem noi sau vedem în alții, o facem prin prisma unui singur rol (în cazul acesta meseria) pe care ni l-am asumat.

Poți să-ți închipui în acest caz, cum ai privi un îngrijitor sau o femeie care face curățenie? Cum ai privi un artist sau un ”corporatist”? Cum ai privi o femeie în vârstă, fără multă școală, care toată viața ei a crescut copii și a avut grijă de familia ei?

Și acum poate te întrebi cum rămâne cu rolurile și actorii din viața noastră.

Te-aș întreba așadar pe tine: Tu te identifici cu rolurile tale? Trăiești doar pentru și prin ele? Exiști doar ca părinte și manager? Exiști doar ca artist?  Și cum îi judeci pe cei care nu îndeplinesc aceleași roluri ca și tine?

Pentru mine rolurile pe care le ”jucăm” în viața noastră sunt părți ale noastre, care formează întregul care suntem de fapt. Așa cum în interiorul nostru avem părți diferite – o parte organizată și una haotică, o parte iubitoare și o parte agresivă etc.- , la fel ne asumăm în exterior diferite roluri, care ar trebui integrate, acceptate și folosite în auto-cunoaștere și creștere, nu pentru a ne limita sau a ne identifica cu ele.

Iar cuvintele cheie cu care te las, legate de rolurile pe care ni le asumăm, sunt acceptare, integrare, flexibilitate, înțelegere, creativitate.

Like și share pentru prietenii tăi și urmărește-ne în continuare dacă ți-a plăcut acest articol.

 #antreneazatimintea #25augustautosabotaj #autsabotajbrasov

 

 

 

 

De unde știu când mă auto-sabotez

Cu siguranță ai auzit de multe ori această expresie și înțelegi că înseamnă ”să-ți pui singur bețe-n roate”, însă poate nu te-ai gândit la modurile concrete în care faci acest lucru.

Dacă ți-ai propus vreodată, după vorba proverbului, să fii ”și frumoasă și deșteaptă și devreme acasă” (valabil și pentru domni), dar cumva nu ai reușit, este posibil să-ți fi pus singur bețe în roate.

Iată câteva moduri de auto-sabotaj pe care le-am descoperit pe propria mea piele și pe care le împărtășesc cu tine:

Mă auto-sabotez când nu îmi ascult instinctul

De multe ori, avem câte un ”impuls” de a face ceva, de a spune sau cere ceva etc. (nu mă refer aici la impulsurile izvorâte din frică, furie sau nemulțumire, rușine și așa mai departe). Poate ai vrut să ajuți pe cineva și te-ai răzgândit în ultimul moment, poate ai vrut să suni pe cineva, pur și simplu pentru a-l întreba ce face, dar până la urmă nu ai făcut-o.

 

Mă auto-sabotez când nu îmi ascult corpul

Corpul nostru este mai inteligent și știe să ne transmită semnale. Uneori acestea sunt semnale de alarmă pe care noi le ignorăm. Ca de exemplu, ai vrea să te odihnești, pentru că ți se închid ochii, sau simți că nu mai ai putere, dar mereu se găsesc lucruri ”importante” de rezolvat sau oameni de ”ajutat”.

 

Mă auto-sabotez când amân lucruri într-adevăr importante

Atunci când ceva este cu adevărat important pentru tine, dar inventezi mereu scuze și motive care aparent îți stau în cale și amâni să faci acele lucruri, atunci te auto-sabotezi.

 

Mă auto-sabotez când mi-e rușine să fac ceva sau de un lucru pe care l-am făcut

Rușinea, ca și vinovăția nu au niciun rol pozitiv în viața noastră. Ce rost are să mă simt rușinat sau vinovat pentru ceva ce deja s-a întâmplat (lucru pe care nu-l mai pot schimba) sau ceva ce încă nu s-a întâmplat (lucru pe care nu-l pot controla). De obicei asociez aceste simțiri cu o semnificație sau interpretare anume pe care o dau unui eveniment, unei situații sau unei persoane, dar care este închipuită și nu are de-a face cu realitatea!

Rușinea și vinovăția ne țin pe loc, astfel că ne auto-sabotăm.

 

Într-un cuvânt, de câte ori fac ceva ce este împotriva mea, ce mă împiedică să evoluez, din orice punct de vedere, mă auto-sabotez.

Eu cred că originea și cauza acestui fenomen este una singură. Iar despre acest lucru te invit să afli mai multe la atelierul din 25 august, în care vom vedea concret cum poți să te oprești din auto-sabotaj.

Te poți înscrie aici, sau ne poți trimite un mesaj pe pagina noastra de facebook.

Până ne întâlnim, fii atent la modurile în care te pui singur în calea ta.

#25augustautosabotaj #antreneazatimintea

Ce am de învățat de la persoanele ”dificile” din viața mea?

De câte ori nu te-ai plâns, din cauză că cineva din viața ta, fie apropiat sau mai puțin apropiat, este o persoană „dificilă”?

Ba nu vine la timp, ba nu se ține de cuvânt, ba face orice doar ca să-ți pună ție bețe-n roate, ba nu înțelege deloc punctul tău de vedere, ba nu acceptă ce i se oferă, ba vrea mai mult când ”nu se poate”, ba e ”căpoasă” și o ține numai pe-a ei etc.

Și mai mult decât atât, poate vorbești cu alte persoane despre această persoană dificilă și ele îți spun că nu este deloc așa… Și încep chiar să-ți enumere calitățile ei! Incredibil, nu-i așa?

Și acum înapoi la întrebarea ce am de învățat de la persoanele dificile din viața mea?

Să aflăm întâi de toate ce anume te deranjează și ce trezește acest lucru în tine. Persoana dificilă pe acre o cunoști s-ar putea să:

  • ceară întotdeauna ce vrea – te deranjează, și tu vrei multe lucruri, dar acestea nu se pot realiza!
  • nu negocieze compromisuri – te deranjează, și tu ai valorile și principiile tale, dar cine ține cont de ele?!
  • fie prea agitată – te deranjează, vine și îți strică ție liniștea și devii și tu agitat, nu te mai poți concentra!
  • aibă ”pretenții” – te deranjează, ție cine îți face toate mofturile?
  • să întârzie – te deranjează, tu nu ai timp de pierdut! Ești important/ă în viața ta și timpul tău este prețios!

Cred că ai prins ideea –  este vorba despre cum ai vrea chiar tu să fii, ce ai vrea chiar tu să faci, dar nu crezi că este posibil sau nu ai curaj.

Iată o altă perspectivă asupra situațiilor de mai sus.

Cine cere ce vrea este asertiv. Cine nu negociază compromisuri are o viziune foarte clară asupra rezultatului pe care vrea să-l obțină. Cine este agitat este agitat din cauza propriilor sale gânduri și acestea nu au nicio influență asupra ta/legătură cu tine. Tu singur cauți agitația pentru că ai nevoie de puțină dramă. Cine are pretenții se respectă, poate tu nu te respecți pe tine însuți?

Iată cum persoanele ”dificile” de fapt îți spun lucruri despre tine. Este nevoie doar să le ”asculți” și să-ți oferi cu răbdare șansa de a privi lucrurile dintr-o altă perspectivă.

Un alt lucru la care ai putea reflecta este că fiecare dintre noi are dreptul să facă ce crede că îi este benefic și să ceară ceea ce are nevoie să primească. Acesta este și dreptul tău! Tu alegi dacă te folosești de el sau nu. Reacțiile tale la asemenea persoane ”dificile” sunt de asemenea alegerea ta.

Like și share dacă ți-a plăcut și urmărește în continuare blogul nostru.

#25augustautosabotaj #antreneazatimintea

 

Dacă e luni, e coaching

Pentru că există încă multe întrebări despre coaching, postările de luni vor fi dedicate explicațiilor legate de această metodă de auto-cunoaștere.

Astăzi vorbim despre rezultatele obținute prin coaching.

Când vorbim de life coaching și de rezultatele obținute de un individ, este important de știut că acestea depind în cea mai mare măsură de client. Coachul trebuie la rândul lui să fie competent, să știe să ghideze clientul pe parcursul acestui demers.

Gândiți-vă de exemplu la un părinte și copilul său, făcând zi de zi lecții împreună, pentru obținerea unei note mai mari, a unui rezultat mai bun, trecerea unui examen etc.

Pe de o parte există un program și o strategie de învățare și dedicarea părintelui, efortul pe care acesta îl depune, susținerea pe care o oferă, faptul că dă naștere în copilul său unor abilități și conștientizări noi etc.

Pe de altă parte intră în joc nu doar inteligența și capacitatea mentală a copilului, puterea lui de a analiza, conceptualiza etc., dar mai ales motivația lui intrinsecă – copilul mereu întreabă ”la ce mă ajută, ce obțin eu din chestia asta, cu ce mă ajută, ce se întâmplă dacă nu o fac?”, nu-i așa?

Disponibilitatea emoțională este un alt aspect – dacă părintele nu reușește să deblocheze niște convingeri ale copilului ca de exemplu la ce să învăț, că oricum diplomele de facultate nu servesc la nimic, nu am nevoie să învăț, am nevoie de bani, iar ca să muncesc nu îmi trebuie diplomă, oricât aș învăța, profa are pică pe mine etc., atunci, cu toate că la insistențe și cu mare efort copilul va trece mecanic prin procesul de acumulare a unor cunoștințe, nu va învăța cum să învețe și nu va folosi acele cunoștințe în viața sa, ba mai mult, se va răzvrăti și rezultatele vor fi mai puțin decât satisfăcătoare.

Dacă ai copii s-ar putea să te regăsești în acest scenariu. La fel se întâmplă și în life coaching. Oricât de mult s-ar strădui un coach, dacă clientul nu este dispus să se deschidă, să se cunoască și apoi să pună în aplicare tot ceea ce a învățat, dacă va continua să perpetueze vechile tipare, (cu toate că le-a descoperit și a fost de acord că dorește să le schimbe) rezultatele nu vor fi pe măsura așteptărilor.

Cu alte cuvinte, dacă clientului îi este clar nu doar ce câștigă, dar și ce pierde, dacă aceste descoperiri și schimbările dorite sunt aliniate la valorile și convingerile sale, dacă este disponibil emoțional și disponibil să depună efortul și să investească timp, se vor vedea și rezultatele.

Dacă clientul este doar un elev silitor, care vine la fiecare oră și ia notițe, dar le lasă într-un sertar până la următoare întâlnire….. ghicește, oare ce se va întâmpla?

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește-ne în continuare aici sau pe pagina de Facebook.

 

#antreneazatimintea #lifecoaching #jurnaldeganduri

 

 

 

 

Cui i-e frică de NLP?

”De ce te duci să înveți cum să manipulezi oameni?”

”Eu mă tem să stau de vorbă cu NLP-iști, că aștia te analizează pe îndelete”.

Doar două temeri exprimate de prieteni de-ai mei…

Ai și tu o teamă legată de NLP? Te-ai gândit că această teamă provine din faptul că poate știi prea puține despre ce este, ce înseamnă și cum se folosește?

Sau ți se pare prea ”la modă” și nici nu vrei să știi?

Din necunoaștere vine teama. Și atunci cel mai simplu ar fi să te informezi.

Nu am să intru în detalii istorice ale disciplinei, dar pot să-ți dau câteva idei legate de cum se comportă o pesoană care știe ce este NLP-ul și îl utilizează corect – și prin corect spun de fapt autentic și ecologic.

– pur și simplu te simți confortabil în prezența ei

-obține ce își dorește, dar în același timp îți acordă același drept – adică negociază ”win-win”

-înțelege de ce faci anumite lucruri, de ce spui anumite lucruri, dar , nu te va critica, nu va încerca să te schimbe și nu te va eticheta

-îți va da feedback într-un mod care te va bucura și într-un mod prin care vei simți că ai aflat informații utile despre tine

-comunică ”pe limba ta”

-te face să te simți auzit și înțeles

-nu-ți va spune că face aceste lucruri pentru că știe ce este și cum funcționează NLP

Așadar, legat de orice teamă, nu doar de teama de NLP și a efectelor sale, îți propun ca întotdeauna să te informezi și să verifici în ce măsură temerile tale sunt justificate.

De ce ți-e teamă acum și cum ai putea să te informezi legat de ceea ce te frământă?

Like și share dacă ți-a plăcut și poate fi util și prietenilor tăi.

#antreneazatimintea #lifecoaching #jurnaldeganduri

 

 

 

 

Dacă e luni, e coaching

Pentru că există încă multe întrebări despre coaching, postările de luni vor fi dedicate explicațiilor legate de această metodă de auto-cunoaștere.

Astăzi răspund la întrebarea: Coaching – metodă mentală sau emoțională?

De multe ori aud ”coaching este un fel de terapie, nu-i așa?”. Iar pentru a răspunde scurt și la obiect, de obicei spun ”nu, pentru că în coaching ne  bazăm pe ce se întâmplă acum în viața ta și nu putem lucra cu traume” (care pot fi și emoționale).

Și atunci poate te întrebi, dacă în coaching lucrurile se întâmplă doar la nivel mental.

Răspunsul este ”nu”. În mod automat și natural, orice acțiune a noastră, orice gând al nostru este legat de emoții, de inconștient (subconștient). Inconștientul este cel care ”dă tonul”, el determină ce facem, ce spunem, cum reacționăm etc.

Iar legătura aceasta funcționează în două direcții:

Fiziologie –> Gânduri –>  Emoții

sau

Emoții –> Gânduri –> Fiziologie

Mai exact, pentru fluxul Fiziologie –> Gânduri –> Emoții – De exemplu, atunci când zâmbesc, mă uit în oglindă și îmi vin în minte gânduri ca ”arăt bine/ar trebui să zâmbesc mai des/oare de ce nu zâmbesc mai des” etc. Aceste gânduri, la rândul lor îmi provoacă anumite stări/emoții precum bucuria, îngrijorarea etc. (în funcție de ce ai gândit).

La fel, pentru fluxul Emoții –> Gânduri –> Fiziologie – Trăiesc un sentiment de teamă, de furie, de nepăsare etc., iar acesta se va reflecta automat în gândurile mele: ”ce mă fac/nu mai pot/ am obosit/ m-am săturat/îmi vine să omor pe cineva/o las baltă, ca tot aia e etc. la rândul lor, aceste gânduri se vor reflecta automat în fiziologia mea: umblu aplecat, apăsat de probleme, sunt încruntat, umblu încet, mă agit și îmi arunc brațele în aer, îmi târâi picioarele etc.

Așadar, orice schimbare care se produce la nivel fiziologic și în gândire va influența automat și emoțiile.

În afară de acest aspect, prin coaching se pot rezolva blocaje emoționale, se pot conștientiza stările interioare și se pot modifica. Pentru acest lucru există tehnici și exerciții care ajută clientul nu doar în rezolvarea unei probleme la nivel mental, ci și mai profund, la nivel emoțional.

În ultimii an au apărut în coaching și direcții precum coachingul holistic și coachingul spiritual, care pun mare accent și pe nivelul emoțional.

Atunci când însă există traume, blocaje dificile legate de acestea, recomandarea va fi aceea de a consulta un terapeut.

Like și share dacă ți-a plăcut acest articol.

#antreneazatimintea #lifecoaching #jurnaldeganduri

 

 

 

 

Dacă e luni, e coaching

Pentru că există încă multe întrebări despre coaching, postările de luni vor fi dedicate explicațiilor legate de această metodă de auto-cunoaștere.

Poate că v-ați întrebat ”de ce să merg la coaching, dacă nu este terapie nu aș putea să-mi rezolv singur problemele?” Cu alte cuvinte, funcționează auto-coaching? 

Răspunsul rapid: da și nu.

Da, pentru că există situații în care dacă știi să te detașezi, să privești problema obiectiv, să-ți pui întrebările potrivite – lucruri care se întâmplă și în cadrul procesului de coaching – te poți apropia de soluție mai ușor, constructiv și prin forțe proprii.

Există destule cărți și surse online în care găsești întrebări inteligente pentru situații dificile sau decizii sau pur și simplu pentru introspecție și auto-analiză.

Există de asemenea exerciții, jocuri de rol din coaching care se pot efectua și individual și prin care îți poți găsi răspunsuri.

Nu, atunci când nu ai reușit pasul de mai sus. La fel cum un medic, terapeut, maseur etc. te susțin în anumite momente ale vieții și în anumite aspecte, prin metode și strategii specifice lor, la fel și coachul te susține atunci când ai nevoie.

Introspecția și auto-analiza sunt importante și este de dorit să ne facem timp pentru ele, căci ne ajută să conștientizăm cum gândim, ce facem și ce efecte se produc ca urmare în viața noastră.

Dacă ai curiozitatea să cauți online, vei găsi nume ale unor personalități marcante din toate domeniile, care au apelat la coaching și efectul pe care l-a avut asupra lor.

Așadar, decizia îți aparține. Poți începe cu introspecție, auto-analiză – auto-coaching – iar apoi vei putea decide dacă faci pasul către coaching.

Dacă ți-a plăcut acest articol urmărește în continuare blogul.

#antreneazatimintea #lifecoaching

 

 

 

7 Reguli de interacțiune cu clienții tăi sau “Cei 7 ani de acasă în business”

”Alo??” – Așa mi-au răspuns deunăzi la telefon mai multe persoane, secretare/coordinatoare ale unor companii de training. Bineînțeles că am vrut să mă asigur că am sunat unde trebuie, așa că a trebuit să întreb, compania X? Aaaa, sigur…
Tot deunăzi am trimis diverse e-mailuri, fie direcționate către o persoană anume, fie pe e-mailul generic al companiei. După zile de așteptare a unei reacții, am pus mâna pe telefon, ca să verific dacă și la cine a ajuns acel mail. Nu se știe, poate a ajuns, dar nu îl am, cui l-ați trimis, aaa, X e în concediu, mai bine îmi trimiteți mie încă o dată…
La întrebarea mea, ”cui trimite-ți e-mailul?” mi s-a răspuns ”colegei mele”. Minunat! Deja mă simt mai bine că o altă colegă se va ocupa de e-mailul meu. Poate mi-ar fi util să aflu și cine este și cu ce se ocupă, ca să pot la rândul meu să o contactez dacă va fi nevoie.
Cu siguranță te-ai confruntat și tu cu alte situații neplăcute, care îți lasă un gust amar, în comunicarea cu o instituție, firmă/companie etc.
Așadar, iată câteva reguli de bază (în viziunea mea), pe care orice companie ar trebui să le respecte în interacțiunea cu clienții.
Persoana care răspunde la telefon:
1. Să o facă într-un mod profesionist: numele companiei, numele persoanei care vorbește și eventual ”cu ce vă pot fi de folos?”.
2. Să se asigure că înțelege ce nevoi are cel de capătul firului pentru a-l direcționa sau a-i oferi informația relevantă
3. Să fie transparentă în comunicare, să ofere informațiile relevante celui care le solicită
4. Să fie conștientă că este doar un punct de contact și informare, nu un FILTRU prin care nu trebuie să treacă nimeni
 
Politica e-mailuri
1. Să asigure o confirmare de primire pentru fiecare e-mail intrat
2. Să răspundă la fiecare e-mail care intră, chiar dacă este un răspuns succint
3. Să exite cineva care să urmărească rezolvarea e-mailului până la capăt, chiar dacă nu este 100% responsabilitatea sa
Sunt primii pași care asigură bazele unei comunicări eficiente cu clientul și îi oferă acestuia încredere în companie.
Tu cu ce situații te-ai întâlnit și ce părere ai?
Dacă ți-a plăcut acest articol, like și share și urmărește în continuare blogul nostru.
#antreneazatimintea #regulideaur #lifecoaching