8 motive pentru care să-ți tratezi ego-ul ca pe prietenul tău

Toată lumea vorbește astăzi despre ego. A ajuns să fie utilizat sau chiar supra-utilizat oricând este vorba despre dezvoltare personală, coaching sau dezvoltare spirituală.

Iată câteva idei pe care poate le-ai auzit și tu:

  • Nu poți să fii spiritual dacă ai ego
  • Ego-ul îți întinde capcane
  • Ego-ul este umbra din noi
  • Ego-ul te face să fii egoist, să îți dorești mereu mai mult
  • Prețul dezvoltării personale este un ego crescut
  • Ego-ul este masca socială pe care ți-ai creat-o
  • Ego-ul este o iluzie la care putem renunța

Oriunde ne întoarcem, ego-ul este personajul negativ, care trebuie zdrobit cu orice preț… Căci altfel nu vom putea avea liniște, nu vom putea evolua și nu vom fi fericiți.

Dacă ne uităm la definiția ego-ului, acesta este ”sinele”, ”acela care simte, gândește, acționează și care se recunoaște pe sine ca individ, față de alți indivizi”.

Acum spune-mi te rog, cum poți trăi fără sinele tău???

 

  1. Ego este parte din tine

Așa cum ai rațiune și conștiință, așa ai și emoții. Iar ego este strâns legat de emoțiile tale – este acela care simte.

Așa cum nu poți trăi fără rațiune și conștiință nu poți trăi nici fără ego.

A încerca să îndepărtezi sau să înăbuși o parte din tine de fapt te îndepărtează de orice fel de evoluție.

 

  1. Ego este legat de partea ta emoțională

Cum sau ce crezi că ai fi, dacă nu ai avea emoții? Emoțiile noastre sunt legate de ego și de centri energetici din corpul nostru. Atâta vreme cât ai emoții, ai și ego. Emoțiile nu se rezumă doar la emoțiile ”pozitive”… Fiecare dintre noi trăiește o paletă largă de emoții, care derivă fie din frică, fie din iubire.

Așadar, nu avem cum să eliminăm ego, căci am elimina însăși emoțiile noastre.

 

  1. Ego ne ajută să învățăm și să existăm pe Pământ

Dacă nu am gândi, nu am vrea să învățăm și să ne manifestăm talentele în fața lumii. Dacă am avea doar suflet, nu am mai fi pe Pământ. Nu am mai simți nevoia să creștem, să ne dezvoltăm, să împărtășim cu ceilalți ceea ce știm și putem. Nu am mai lucra, nu am mai face cursuri, nu am mai crește și nu ne-am mai dezvolta.

 

  1. Ego poate fi integrat

Dezvoltarea ta personală presupune să începi să trăiești în acord – să faci ceea ce gândești și simți, să spui ceea ce gândești și simți, să simți ceea ce faci și gândești. Asta înseamnă de fapt integrarea ego-ului în întregul ființei noastre, nu separarea sau izolarea sa.

 

  1. Problemele din viața ta vin din frică, nu din ego

Știm deja că există doar două emoții de bază care determină acțiunile noastre: iubirea și frica. Problemele financiare, problemele în orice relații, problemele de sănătate, nevoia de a avea mereu mai mult, pentru că niciodată nu ai destul, toate acestea vin din frică și din acțiunile care derivă din frică. Frica de a fi părăsit te face dependent în relații sau să părăsești tu primul, frica de a nu avea niciodată destui bani te face zgârcit ș.a.m.d.

Nu ego te face dependent sau zgârcit. Ego nu este (doar) frică. Ego cuprinde toate emoțiile pe care noi le putem trăi.

 

  1. Măștile noastre sunt create din cauza rănilor noastre din copilărie

Rănile pe care le trăim în copilărie sunt respingerea, abandonul, trădarea, umilirea și nedreptatea iar măștile noastre sunt: fugar, dependent, masochist, dominator, rigid. Ego creează aceste măști pentru a putea supraviețui, pentru a ne apăra, pentru a putea funcționa cu acele răni – nu pentru a înșela!!

Pentru aprofundare vezi cartea scrisă de Lise Bourbeau – Cele 5 răni care ne împiedică să fim noi înșine.

 

  1. Ego este un stadiu de conștiință prin care trecem

Închipuie-ți că ai de urcat în scara blocului până la etajul 7, dar scara de la palierul 2 lipsește, este complet distrusă. Va fi imposibil să ajungi la etajul 7 folosind scara. Sau că ai 10 ani și vrei să mergi direct la facultate, fără a mai trece prin celelalte clase.

La fel este și cu ego. Nu ai cum să ajungi la unicitatea ta, dacă nu ai trecut și prin ego.

 

  1. Ego este conectat de energia creației

Ego (emoțiile) și energia creației sunt plasate în chakra a doua  (Svadhisthana Chakra – Chakra Sexualității și Creativității).

Impulsul principal al acestui centru energetic este căutarea plăcerii. Activităţile senzuale şi sexuale devin o preocupare principală. Împreună cu dorinţa de a te cufunda în universul senzaţiilor, o altă necesitate a celei de-a doua chakre este aceea de a te simţi atrăgător şi în stare să obţii ceea ce doreşti. Acest centru energetic te face să simţi viaţa din plin şi stimulează trăirile emoţionale. Acolo unde prima chakră se mulţumeşte doar cu supravieţuirea, a doua chakră stîrneşte şi dorinţa de a te şi bucura de experienţă. http://spandayoga.ro/svadhisthana-chakra/)

Cum crezi că ai putea să simți plăcere și să fii creativ, dacă nu ai avea ego?

Așadar, te invit să vezi și tu cum te relaționezi la ego-ul tău, cum îl folosești în folosul tău și cum îl integrezi pentru a evolua.

#ego #inteligentaemotionala #antreneazatimintea #egoprietenulmeu

 

 

 

 

Advertisements

De ce nu mai “funcționăm” cum trebuie?

Poate ai auzit și tu sintagmele ”ia decizii din inimă” sau ”iubește-te pe tine”, dar te-ai întrebat vreodată de ce?

Poate ți s-a spus ție sau ai spus tu la rândul tău lucruri precum ”nu mai fii așa sensibil/ă” sau ”nu mai despica firul în patru (=nu mai fii așa rațional) sau ”lasă-ți emoțiile la ușă”.

Observi poate că vorbim despre suflet (inimă), emoții (”sensibilitate”) și gânduri sau comunicare (”rațional, raționalizare”).

Atunci când ți se pare că cineva este prea sensibil sau supra-reacționează (vezi engl. ”overreact”), adică arată emoții pe care tu le consideri exagerate, probabil că emoțiile sale sunt mai puternice și primează asupra sufletului sau rațiunii, iar acesta este modul său de ”funcționare”, în baza emoțiilor fără a raționaliza prea mult ceea ce simte.

Când cineva analizează toate detaliile, vrea să ”acopere” toate unghiurile, să nu-i scape nimic sau să controleze totul, probabil își bazează existența pe gânduri, pe rațional, lăsând la o parte emoțiile.

Nu este vorba acum de a eticheta sau de a judeca modul de a fi al fiecăruia. Este vorba doar despre a pune trei întrebări: ce crezi că s-ar întâmpla dacă emoțiile ar fi filtrate prin gânduri și ar fi comunicate/transmise astfel încât cel din fața ta să poată înțelege ce simți? A doua: ce crezi că s-ar întâmpla dacă ai lua tirada ta de gânduri și ai aduce-o în contact cu emoțiile tale?

Și oare unde anume în corpul nostru se produce această ”filtrare”?

Cercetările din ultimii ani despre creierul și inima arată că inima noastră (și nu creierul, cum s-a crezut înainte) este cel mai mare centru energetic din corp! Nu te-ai întrebat de ce?

Chiar dacă anatomic ea nu este plasată chiar în centrul corpului, din punct de vedere al centrilor energetici (chakre) ea se află în centru, chakrele din partea inferioară a corpului nostru ținând de emoțiile noastre, iar chakrele din partea superioară ținând de rațional, comunicare și conștiință.

Astfel că nu întâmplător inima este centrul tuturor lucrurilor: inima este punctul în care se întâlnesc emoțiile și raționalul nostru. Este punctul în care trăim sentimente și iubirea de sine, este punctul în care ”funcționăm” perfect.

Dar acest lucru se întâmplă doar dacă noi îl facem în mod conștient. Nu este un automatism al corpului sau al ființei noastre. Este un exercițiu pe care îl putem deprinde cu răbdare și persistență.

Și de ce ai vrea să faci lucrul acesta?

Îți dau doar câteva exemple, în care s-ar putea să te recunoști: ca să nu te mai enervezi când cineva face ceva ce nu-ți convine și nu ai curajul să spui nimic, ca să-ți asculți ”stomacul” când iei decizii, nu să-l ignori și după aceea să te plângi că ”ai avut tu așa un sentiment că nu o să se termine bine treaba asta”, dar nu ți-ai ascultat vocea interioară, ca să te apropii cu adevărat mai mult de cei dragi și nu doar să le dai sfaturi din ”experiență” (rațional) și așa mai departe.

Poate nu întâmplător termenul ”inteligență emoțională” conține tocmai acește două cuvinte – pentru că exact despre asta este vorba: despre a îmbina ”inteligența” (raționalul/conștiința) cu ”emoționalul”, astfel încât să trăim o viață echilibrată, integrând toate elementele și resursele noastre interne cu care am fost ”dotați” și mai ales, pentru a trăi cu acord intern, adică să fim noi înșine de acord în noi și cu noi în ceea ce facem, spunem și simțim. Adică, să funcționăm cum trebuie, în armonie cu noi înșine.

Mai jos găsești o diagramă (întocmită de dr. Edith Kadar) care ilustrează în mod  schematic ceea ce spune articolul.

 

de ce nu functionam

Spune-ne dacă ți-a plăcut acest articol. Dă like și share și urmărește în continuare blogul și evenimentele TCT. Mulțumim!

#antreneazatimintea #coachingindelta #iesidincutie

Ieși din cutie!

Stiai ca pe zi avem intre 25,000 și 50,000 de gânduri, iar 70% dintre acestea sunt negative?

Vrei să înclini și tu balanța către 70% gânduri pozitive?

Atunci te aștept la atelierul de inteligență emoțională din 30 mai, Brașov!

Ieși și tu din cutie și echilibrează-ți viața cu relații mai bune, decizii mai înțelepte și emoții pozitive!

Locurile sunt limitate!

#iesidincutie #atelierinteligentaemotionala #ateliercoaching #antreneazatimintea

Re-creeaza-te in Delta Dunarii

Noi plecam la relaxare si dezvoltare in Delta Dunarii pentru 8 zile!

Abia asteptam sa te cunoastem si sa mergem impreuna!

Cine esti, daca vrei sa vii cu noi?

Un profesionist care isi doreste mai mult de la viata, care isi doreste echilibru si cauta sa faca lucrurile in acord cu sine.

Un manager care isi doreste sa aduca o amprenta personala benefica la locul de munca.

Un om care iubeste relaxarea si dezvoltarea personala.

Un om dornic de schimbare.

Mai jos gasesti programul si detaliile de desfasurare.

Te asteptam cu drag sa faci parte din grupul nostru!

#coachingindelta #antreneazatimintea #concediuperfect

Oamenii se schimba?

Ti-ai pus si tu intrebarea aceasta? La ce concluzie ai ajuns?

Lupul isi schimba parul, dara naravul ba

Oamenii nu se schimba niciodata

sau

Oamenii se mai schimba?                            

 

Probabil ca fiecare dintre afirmatiile de mai sus este adevarata.

  • Nul/Nu o mai recunosc
  • Parca e alt om
  • Arata cu totul altfel
  • Nu mi-am inchipuit ca poate ajunge asa

Suna cunoscut? Daca ai spus si tu cuvintele astea despre cineva, gandeste-te la ce anume a trait acel om, in urma carei experiente de viata s-a produs acea schimbare?

 Lupul isi schimba parul, dara naravul ba.

De ce?

Pentru ca inca nu este timpul sau. Pentru ca inca nu „a dat de destule ori cu capul de pragul de sus”. Pentru ca inca nu poate intelege de ce repeta mereu aceleasi greseli. Pentru ca inca nu vede ca nu ceilalti sunt responsabili pentru situatia sa. Pentru ca inca nu stie cum sau nu vede niciun motiv pentru care sa-si asume responsabilitatea pentru actiunile sale.

 

Oamenii nu se schimba niciodata.

De ce?

Pentru ca inca nu au descoperit niciun motiv, niciun beneficiu pentru care merita s-o faca. Pentru ca inca nu sunt pregatiti sa renunte la povestea lor despre ei.

 

Uneori oamenii se mai schimba.

De ce?

Pentru ca au trait o experienta profund traumatizanta sau eliberatoare. Pentru ca inteleg si a devenit urgenta necesitatea schimbarii la un nivel profund. Pentru ca au invatat din greselile lor. Pentru ca isi doresc mai mult de la viata. Sau pentru ca viata li se pare insuportabila.

Daca o experienta a fost traita profund, in structura interna, in asa masura incat ti-a zdruncinat si spulberat o convingere (indiferent daca aceasta a fost „pozitiva” sau „negativa”), are loc o schimbare.

Cu toate ca auzim sau citim mereu, de cele mai multe ori uitam, ca un om nu se va schimba niciodata pentru alt om, oricat ai incerca sau oricat ar incerca el/ea sa te convinga ca a reusit.

Pentru ca nu este nici misiunea nici datoria si nici responsabilitatea noastra sa-i schimbam pe altii.

Misiunea si responsabilitatea noastra este fata de noi. Fata de ceea ce traim noi, fata de ceea ce decidem noi pentru noi, nu pentru altii.

Tu ce crezi? Care dintre afirmatii este adevarata pentru tine?

Lasa-ne un comentariu cu experientele traite de tine.

#antreneazatimintea #lifecoaching #iesidincutie

 

Inteligența emoțională – trend sau necesitate?

Ai observat și tu că în ultimii ani se vorbește tot mai mult despre inteligența emoțională?

Poate crezi și tu că este un ”trend”, sau că ”dă bine” să știi despre inteligența emoțională, mai ales la locul de muncă sau când mergi la un interviu.

Și chiar dacă ar fi vorba doar de un trend, și acesta se naște până la urmă din necesitate.

Iar dacă stai să te întrebi care sunt nevoile noastre cele mai mari, sau „problemele” noastre cele mai mari răspunsul va fi: RELAȚIILE. Iar la baza oricărei relații ești TU. Iar TU funcționezi în baza unor emoții pe care le-ai învățat de-a lungul timpului.

Inteligența emoțională tratează întocmai aceste teme de viață – relația ta cu tine și relația ta cu ceilalți: îți cunoști emoțiile, cum le echilibrezi, ce capacitate de adaptare ai, știi să fii empatic și să influențezi pozitiv în același timp, știi să gestionezi schimbări, conflicte și să cooperezi în echipă, ești un model pentru cei din jurul tău?

Acestea sunt doar câteva dintre întrebările pe care le adresează Inteligența Emoțională.

Revenind la întrebarea ”trend sau necesitate” – astăzi suntem supuși aproape în permanență situaților stresante, iar relațiile de orice natură se află mereu în prim-plan. De aceea dezvoltarea inteligenței emoționale este o necesitate și nu mai este doar un trend.

Atunci când învățăm de ce trăim anumite emoții în anumite situații, când înțelegem de unde vin ele și ce influență au asupra noastră și a celor din jur, putem începe să le ”educăm”. Putem începe să privim și să facem lucrurile mai bine, mai eficient, mai inteligent. Să ne înțelegem pe noi și să-i înțelegem pe ceilalți. Și astfel să ieșim din ”cutie”.

Cu siguranță că Inteligența Emoțională este de fapt o temă de viață, o temă permanentă și în permanentă dezvoltare odată cu noile descoperiri și cercetări privind emoțiile umane.

Așadar, dacă te interesează această temă poți găsi aici cele mai interesante cărți în domeniu.

Sau, poți participa la atelierul nostru de inteligență emoțională în luna aprilie.

Îți mulțumim pentru like și share. 🙂

#antreneazatimintea #inteligentaemotionala #iesidincutie

 

Acceptare

Mi-am dorit să încep acest articol cu un citat legat de acceptare. Însă nu m-am putut hotărî pe care să-l aleg, căci tot ce am citit este, din punctul meu de vedere, foarte adevărat.

Dar aceleași idei se regăsesc în toate aceste citate despre acceptare: îți face viața mai ușoară și te aproprie de fericire și înțelegere, nu înseamnă că trebuie să înțelegi și nu înseamnă că acceptând, renunți la ceva sau renunți cu totul; înseamnă doar că poți spune este ceea ce este și poți renunța la dramă, victimizare, asuprire, etichetare, ranchiună, furie, teamă etc.

Cum să transpui această frază în realitate?

Părinții mei sunt ceea ce sunt. Au făcut tot ce au putut pentru mine. Nu am puterea și nici dreptul să-i schimb. Sunt ceea ce sunt și îi accept așa cum sunt – nu le mai impun ce este bine sau rău pentru ei, nu le mai spun ce au de făcut, nu încerc să-i fac să vadă totul din punctul meu de vedere.

Copiii mei sunt ceea ce sunt. Nu sunt ceea ce mi-aș dori sau mi-am dorit eu să fie. Sunt entități și personalități diferite de mine. Au propriile lor dorințe și au dreptul la propriile lor experiențe. Copiii mei sunt ceea ce sunt și îi accept – nu le mai interzic dreptul la alegeri, nu îi țin legați de dorințele, mentalitățile și principiile mele de viață.

Prietenii mei sunt ceea ce sunt. Nu sunt ceea ce mi-aș dori sau mi-am dorit eu să fie. Fac propriile lor alegeri care pot sau nu pot fi benefice mie. Nu îi învinovățesc, nu le port ranchiună, nu încerc să-i „aduc pe calea cea bună”, îi accept cu alegerile lor sau renunț la ei în liniște.

Jobul meu este ceea ce este. Fie rămân la ceea ce este, fie îmi caut ceva mai potrivit din toate punctele de vedere. Nu creez conflict și dramă pentru a crea iluzia că pot să schimb structurile și mentalitățile la locul de muncă.

Relațiile mele sunt ceea ce sunt. Nu sunt ce mi-aș dori să fie. Oamenii sunt ceea ce sunt, au dreptul să-și schimbe părerile, deciziile, convingerile etc. Accept relațiile în care sunt și la care am contribuit, fac un efort personal și conștient să le schimb în bine sau renunț la ele în liniște.

Corpul meu este ceea ce este. Nu îmi cumpăr haine pe care mi-aș dori să le pot îmbrăca. Nu mă rușinez de el.

Eu sunt ceea ce sunt. Atât am putut până acum și e ok.

Și ca ultim gând, care să cuprindă toate aceste situații aș încheia cam așa: Responsabilitatea mea este să lucrez la partea mea de relație, la mentalitățile, convingerile și rănile mele, astfel încât ceea ce sunt eu să se reflecte în relațiile mele, în munca mea, în copiii și părinții mei.

Un an nou cu acceptare vă doresc!

 

 

 

Detașare nu înseamnă lipsă de iubire, egoism sau nepăsare

De câte ori nu ai stat de vorbă cu un prieten sau cunoscut care ți-a spus că suferă din dragoste?

De câte ori nu ai ascultat povești pline de dramă despre despărțiri care nu se mai terminau, relații în care învinovățirile sau reproșurile erau la ordinea zilei?

Sau poate că ai trăit chiar tu asemenea experiențe?

Sau poate ai auzit ”vorbe înțelepte” precum: așa e în dragoste (adică există suferință), dacă iubești suferi, când te implici suferi…

Sau poate te afli pe cealaltă parte a baricadei, unde ți se spune că ”nu știi să iubești”, sau că nu iubești, sau că ești prea detașat, sau că nu te-ai implicat destul, sau că nu ai vrut ”să te așezi”.

Ce-i cu atâtea întrebări, mă întrebi?

Pentru a-ți putea propune aici ideea de ”detașare” și înțelesul pe care îl atribui acestei atitudini.

După vorba ”câte bordeie, atâtea obiceie”, fiecare dintre noi poate avea o definiție proprie pentru detașare și probabil diferită față de cea a altcuiva.

Așadar, cum se leagă până la urmă dragostea, iubirea, suferința, implicarea cu detașarea?

Răspunsul meu, așa cum înțeleg eu atitudinea detașare este simplu:

 

Detașare nu înseamnă lipsa iubirii.

Detașare nu înseamnă lipsă de implicare.

Detașare nu înseamnă egoism sau nepăsare.

 

Atașamentul pentru mine implică o fixare excesivă asupra unui rezultat final, asupra unui anumit curs/mers al lucrurilor, controlul asupra altor persoane sau situații.

Atașamentul sunt ”scenaritele” pe care mi le fac înainte încă de a avea toate datele unei probleme.

Atașamentul mă ține într-o stare permanentă de încordare sau, dusă la extrem, chiar de încrâncenare.

Detașarea este opusul lucrurilor descrise mai sus.

 

Cum pot fi detașat și în același timp să iubesc?

În orice fel de relație, tuturor ne plac etichetele de ”loialitate”, ”încredere”, ”iubire”, ”implicare” și ”respect”.

Problema este că atunci când am așteptări ca acestea să fie îndeplinite, vorbesc despre moduri de atașament.

Nu mă înțelege greșit, nu spun că aceste lucruri nu sunt valoroase. Însă cred că modul prin care le obținem este să nu le cerem, să nu credem că le ”merităm”, să nu le așteptăm automat din partea celorlalți, cu alte cuvinte să ne detașăm de ele.

Căci ce ne facem atunci când cineva ”nu ne mai este loial”, când ”ne înșală încrederea”, când ”nu se implică” sau ”nu ne respectă”? Creăm o mică dramă, nu-i așa? O dramă în care încercăm să ne justificăm importanța de sine, o dramă în care ”ei” sunt vinovați.

Cum ar fi dacă, în orice relație aș fi detașat?

Cum ar fi să am capacitatea, puterea și înțelepciunea de a mă cunoaște în primul rând pe mine și de a avea încredere în reacțiile mele, știind că ele mă vor susține în mod pozitiv în orice situație?

Cum ar fi să am acea liniște interioară care îmi dă încrederea că indiferent ce se va întâmpla în acea relație, va fi spre binele meu?

Detașarea în relații o mai înțeleg și ca pe abilitatea de a nu rumina zile, săptămâni sau luni în șir asupra unei relații care nu a decurs după cum mi-aș fi dorit eu, eliminând astfel eticheta de ”suferință”.

Mai înțeleg prin detașare acceptarea altor păreri, a altor puncte de vedere, fără a mă transforma în victimă, persecutor sau salvator și fără a ține morțiș să-l conving pe celălalt de dreptatea mea.

Și mai înțeleg prin detașare că este o.k. să renunț la control și la nevoia de a controla totul într-o relație (ceea ce oricum este imposibil).

 

Cum pot fi detașat de obiectivele mele și în același timp să le urmăresc?

Din ce în ce mai des și mai agresiv suntem bombardați de ideea că este musai să avem un obiectiv sau mai multe, pe care să le urmărim în viață. De acord.

Însă acest lucru nu înseamnă că trebuie să înlătură totul din calea mea pentru a atinge acele obiective. Nu înseamnă nici să las viața să treacă pe lângă mine, pentru a mă focusa pe obiectiv, căci, după cum a spus John Lennon, ”viața se întâmplă când tu ești ocupat cu alte lucruri”.

Prin detașare înțeleg capacitatea de a avea încredere în propriile forțe și în forța divină (indiferent cum aleg s-o numesc) și în finalitate, în faptul că obiectivul meu va fi atins.

În același timp, detașarea îmi acordă o anumită flexibilitate, prin care mă pot repoziționa față de obiectivul meu. Este capacitatea de a nu mă încăpățâna să urmăresc planul X, cu toți pașii atent planificați și să accept că există mai multe modalități de a-mi atinge obiectivul.

Detașarea înseamnă și să pot avea răbdare și să nu renunț, dacă nu am reușit să îmi ating obiectivul în întregime până la data propusă.

Până la urmă detașarea este și renunțarea la eticheta de ” om de succes”, lucru care însă nu mă împiedică să fac tot ce-mi stă în putință sau să fac lucrurile cât mai bine cu putință.

 

Așadar, înlocuiește și tu atașamentul cu detașarea, fă un test și vezi ce se schimbă pentru tine.

 

Dacă ți-a plăcut acest articol te invit la like și share pentru prietenii tăi.

#antreneazatimintea #detasare

7 Deal-Breaker ale încrederii într-o relație

Fie că vorbim despre o relație de familie, de serviciu sau un parteneriat romantic sau de afaceri, fiecare dintre noi ne stabilim niște reguli de joc (dacă încă nu ai făcut-o te invit să reflectezi acum asupra lor).

Ele ne ajută să păstrăm încrederea atât în relație cât și în partenerul nostru. Însă, unde tragem linia fiecare dintre noi și ce se întâmplă atunci când regulile sunt încălcate?

Pentru mine, cele 7 porunci ale încrederii într-o relație sunt următoarele:

1. Nu mă minți

Știu, cu toții o facem, uneori inconștient, uneori din obișnuință, alteori pentru a-l ”proteja” pe celălalt. Cert este că mai devreme sau mai târziu adevărul iese la suprafață și atunci credibilitatea și încrederea sunt pierdute.

Este ok să recunoști că nu poți, nu ai timp, că nu-ți poți permite, că este prea scump serviciul pentru tine, că nu ai chef etc.

Ce poți face când ai tendința să minți?

Întreabă-te ce se poate întâmpla când se va afla adevărul și dacă merită.

 2. Învață să și oferi, nu doar să ceri

Cu toate că resursele de care avem nevoie se află deja în noi și sunt nelimitate, avem și o parte care se numește ego și care caută mereu recunoaștere. După moto-ul nimeni nu este perfect și nu poate dărui la infinit, învață să oferi, nu doar să ceri. Altfel riști să pui în joc încrederea care ți s-a acordat.

Fie că ai un angajat sau un partener de viață, fii conștient că și el/ea, ca și tine, are nevoi și dorințe.

Ce poți face când ți se reproșează sau ți se spune că nu oferi?

Adună feedback din mai multe părți, iar dacă este adevărat și nu este doar o părere izolată a unei persoane, ia-ți un angajament ca periodic să oferi ceva celuilalt. Nu este nevoie să fie beneficii materiale. Fă-ți timp să cunoști persoana de lângă tine și află ce este important pentru ea și/sau ce și-ar dori.

 3. Dacă mi-ai oferit, nu-mi reproșa

Este o tendință atât în relațiile personale, cât și în cele de afaceri, să încercăm să punem presiune pe celălalt, aducându-i aminte cât de generoși am fost și cât de mult i-am oferit. Singurul efect va fi o reacție de uimire (în cel mai pozitiv caz), sau de ranchiună sau ură, în cazuri extreme. Cert este că încrederea va fi pierdută.

Ce poți face în loc să reproșezi că ai oferit?

Oferă din plăcere, sau pentru că ești convins că acea persoană merită și detașează-te de acel act.

În cazul în care apare o divergență sau un conflict, concentrează-te asupra problemei care trebuie rezolvată, nu asupra imaginii tale de sine (de om altruist, generos, neapreciat etc.)

Dacă nu îți este ok să dăruiești nu dărui și acceptă și consecințele acestei decizii.

4. Nu-mi promite ceva ce nu poți oferi

Nu fă promisiuni pe care nu știi dacă le poți ține. Promisiunile sunt ca niște contracte. Odată încălcate se pierde încrederea în celălalt.

Este mai dureros să nu primim ceea ce ni s-a promis, decât să nu ni se ofere nimic.

Ce poți face când crezi că ai vrea să faci o promisiune?

Întreabă-te întâi cât de mult crezi tu în ceea ce vrei să promiți și ia decizia abia după aceea.

6. Nu inventa scuze

Cât de ușor pare a fi să inventezi o scuză, nu-i așa? Mai ușor decât să-ți asumi responsabilitatea lucrului pe care l-ai făcut sau nu l-ai făcut.

Însă, din păcate pentru tine și din fericire pentru celălalt, întotdeauna ne putem da seama când cineva inventează scuze în loc să-și asume faptele și consecințele lor

7. Nu da vina pe mine

La fel ca și mai sus, nu da vina pe alții pentru lucrurile de care doar tu ești responsabil. Poate că este mai ușor pentru tine, însă consecințele pe termen lung sunt pierderea încrederii.

Ce să faci când ai tendința să cauți un țap ispășitor?

Analizează obiectiv situația și recunoaște-ți greșelile. Vei câștiga mai multă încredere și respect în felul acesta.

 7. Nu-mi cere să lucrez gratis

În relațiile de afaceri, colaborări sau parteneriate se întâmplă deseori să fim solicitați să lucrăm gratis. Indiferent de motivul invocat, pe mine mă face să-mi pierd încrederea în relația cu celălalt. Dacă ai avut încredere să soliciți acel serviciu de la mine, atunci ai încredere că vei primi ce îți dorești în schimbul tarifului pe care îl practic  (nu vorbesc de cazurile în care s-au agreat sau este loc de negocieri).

Ce poți face când ai tendința să soliciți un serviciu gratuit?

În primul rând gândește-te dacă tu ai oferi serviciile tale gratuit. Iar dacă este prea scump și nu îți permiți fii onest și recunoaște.

Care sunt regulile tale? Te invit să le împărtășești cu noi printr-un comentariu.

Like și share dacă ți-a plăcut acest articol.

 

#încredere #relații #lifecoaching

 

De ce nu o să mor cu ”dreptatea” (a se citi și adevărul) în brațe

Azi dimineață, pe un post de radio, tema discuției era lucruri pe care le fac alții și care ne enervează. Aceste lucruri variau de la ticuri verbale până la alegeri personale.

Tonul discuției și mesajele erau haioase, însă am avut tot timpul senzația că moderatorii s-au situat din start în poziția, noi (cei enervați) avem dreptate, ei (cei care fac lucruri care ne enervează) greșesc.

Bineînțeles că noi avem dreptate când spunem că ticul verbal ”înțelegi” este folosit doar ca celălalt să mă facă sa mă simt prost (literalmente), de parcă nu aș înțelege. Bineînțeles că noi, cei care vorbim curat românește avem dreptate să strâmbăm nasul la englezisme.

Privind în jurul meu, văzând diferite situații sau comportamente, pot spune de asemenea, din ceea ce am observat: bineînțeles că eu știu că am dreptate, iar tu nu (pentru că nu înțelegi, nu ești destul de competent, nu ești destul de destupat la minte, nu ești destul de conștient etc.), și bineînțeles că mă simt de-a dreptul obligat să te conving și pe tine.

Bineînțeles că eu știu adevărul, iar tu nu (pentru că tu nu știi ce știu eu, pentru că tu ești la un alt nivel decât mine etc.), așa că este normal să te conving și pe tine, ba mai mult să te ”trag” până acolo sus, la mine.

Bineînțeles că eu știu că eu gândesc corect iar tu gândești greșit (pentru că nu te duce capul, pentru că tu nu ai învățat să gândești corect, pentru că tu încă nu ai reușit marile progrese pe care le-am făcut eu etc.), așa că este normal să te conving și pe tine.

Exemplele ar putea continua, însă cred că ți-ai dat seama unde bat.

Nu am să expun soluții din punct de vedere psihologic sau spiritual, căci cine se preocupă de aceste lucruri și a înțeles de ce  le face, de ce are nevoia de a-i convinge pe ceilalți de ”dreptatea” sa, probabil se preocupă și de soluții, nu-i așa?

Însă din punct de vedere pragmatic și al reacțiilor fizice, ceea ce cred că aduce cu sine o astfel de atitudine/un astfel de comportament pentru cel care îl exprimă, sunt lucruri precum:

  • Consum de energie inutil și pierdere de vreme încercând să-l conving pe celălalt
  • Stres (legat de neîmplinirea imaginii false de sine, de neacceptare etc.)
  • Dureri de cap
  • Enervare
  • Luarea lucrurilor la modul personal și deci supărare
  • Poate chiar pierderea unei relații
  • Gândire negativă la adresa celorlalți
  • Indignare
  • Tensiune în corp
  • Agresivitate (chiar și ”doar” verbală)

Doar uitându-mă la lista aceasta, îmi dau seama că eu nu vreau să mor cu dreptatea în brațe.

Ce poți face tu, în loc să încerci să-l convingi pe celălalt de adevărul sau de dreptatea ta?

Să răspunzi de exemplu cu:

Interesant punct de vedere.

Nu m-am gândit la asta.

Asta nu am știut. O să mă informez și eu.

S-ar putea să ai dreptate.

Ar fi interesant dacă…

Iar dacă și așa simți că pierzi ceva din tine, amintește-ți că tot ceea ce ai nevoie se află deja în tine și nu ai cum să pierzi acele lucruri.

Iar dacă nici asta nu te ajută, poți continua să încerci să-i convingi pe ceilalți de dreptatea ta.

#adevar #adevarulmeu #imaginedesine #antreneazatimintea #lifecoaching