7 Deal-Breaker ale încrederii într-o relație

Fie că vorbim despre o relație de familie, de serviciu sau un parteneriat romantic sau de afaceri, fiecare dintre noi ne stabilim niște reguli de joc (dacă încă nu ai făcut-o te invit să reflectezi acum asupra lor).

Ele ne ajută să păstrăm încrederea atât în relație cât și în partenerul nostru. Însă, unde tragem linia fiecare dintre noi și ce se întâmplă atunci când regulile sunt încălcate?

Pentru mine, cele 5 porunci ale încrederii într-o relație sunt următoarele:

  1. Nu mă minți

Știu, cu toții o facem, uneori inconștient, uneori din obișnuință, alteori pentru a-l ”proteja” pe celălalt. Cert este că mai devreme sau mai târziu adevărul iese la suprafață și atunci credibilitatea și încrederea sunt pierdute.

Este ok să recunoști că nu poți, nu ai timp, că nu-ți poți permite, că este prea scump serviciul pentru tine, că nu ai chef etc.

Ce poți face când ai tendința să minți?

Întreabă-te ce se poate întâmpla când se va afla adevărul și dacă merită.

 

  1. Învață să și oferi, nu doar să ceri

Cu toate că resursele de care avem nevoie se află deja în noi și sunt nelimitate, avem și o parte care se numește ego și care caută mereu recunoaștere. După moto-ul nimeni nu este perfect și nu poate dărui la infinit, învață să oferi, nu doar să ceri. Altfel riști să pui în joc încrederea care ți s-a acordat.

Fie că ai un angajat sau un partener de viață, fii conștient că și el/ea, ca și tine, are nevoi și dorințe.

Ce poți face când ți se reproșează sau ți se spune că nu oferi?

Adună feedback din mai multe părți, iar dacă este adevărat și nu este doar o părere izolată a unei persoane, ia-ți un angajament ca periodic să oferi ceva celuilalt. Nu este nevoie să fie beneficii materiale. Fă-ți timp să cunoști persoana de lângă tine și află ce este important pentru ea și/sau ce și-ar dori.

 

  1. Dacă mi-ai oferit, nu-mi reproșa

Este o tendință atât în relațiile personale, cât și în cele de afaceri, să încercăm să punem presiune pe celălalt, aducându-i aminte cât de generoși am fost și cât de mult i-am oferit. Singurul efect va fi o reacție de uimire (în cel mai pozitiv caz), sau de ranchiună sau ură, în cazuri extreme. Cert este că încrederea va fi pierdută.

Ce poți face în loc să reproșezi că ai oferit?

Oferă din plăcere, sau pentru că ești convins că acea persoană merită și detașează-te de acel act.

În cazul în care apare o divergență sau un conflict, concentrează-te asupra problemei care trebuie rezolvată, nu asupra imaginii tale de sine (de om altruist, generos, neapreciat etc.)

Dacă nu îți este ok să dăruiești nu dărui și acceptă și consecințele acestei decizii.

 

  1. Nu-mi promite ceva ce nu poți oferi

Nu fă promisiuni pe care nu știi dacă le poți ține. Promisiunile sunt ca niște contracte. Odată încălcate se pierde încrederea în celălalt.

Este mai dureros să nu primim ceea ce ni s-a promis, decât să nu ni se ofere nimic.

Ce poți face când crezi că ai vrea să faci o promisiune? Întreabă-te întâi cât de mult crezi tu în ceea ce vrei să promiți și ia decizia abia după aceea.

 

  1. Nu inventa scuze

Cât de ușor pare a fi să inventezi o scuză, nu-i așa? Mai ușor decât să-ți asumi responsabilitatea lucrului pe care l-ai făcut sau nu l-ai făcut.

Însă, din păcate pentru tine și din fericire pentru celălalt, întotdeauna ne putem da seama când cineva inventează scuze în loc să-și asume faptele și consecințele lor.

 

  1. Nu da vina pe mine

La fel ca și mai sus, nu da vina pe alții pentru lucrurile de care doar tu ești responsabil. Poate că este mai ușor pentru tine, însă consecințele pe termen lung sunt pierderea încrederii.

Ce să faci când ai tendința să cauți un țap ispășitor?

Analizează obiectiv situația și recunoaște-ți greșelile. Vei câștiga mai multă încredere și respect în felul acesta.

 

  1. Nu-mi cere să lucrez gratis

În relațiile de afaceri, colaborări sau parteneriate se întâmplă deseori să fim solicitați să lucrăm gratis. Indiferent de motivul invocat, pe mine mă face să-mi pierd încrederea în relația cu celălalt. Dacă ai avut încredere să soliciți acel serviciu de la mine, atunci ai încredere că vei primi ce îți dorești în schimbul tarifului pe care îl practic  (nu vorbesc de cazurile în care s-au agreat sau este loc de negocieri).

Ce poți face când ai tendința să soliciți un serviciu gratuit?

În primul rând gândește-te dacă tu ai oferi serviciile tale gratuit. Iar dacă este prea scump și nu îți permiți fii onest și recunoaște.

Care sunt regulile tale? Te invit să le împărtășești cu noi printr-un comentariu.

Like și share dacă ți-a plăcut acest articol.

 

#încredere #relații #lifecoaching

 

Advertisements

Imaginea de sine – tu știi ce crezi cu adevărat despre tine?

Într-o discuție purtată nu demult cu un prieten am ajuns din una în alta la ideea că multe dintre lucrurile pe care le facem nu sunt neapărat ceea ce ne dorim să facem, ci le facem din cauză că ne-am creat o anumită imagine de sine în mintea noastră, iar, tot în mintea noastră, ceea ce facem trebuie să corespundă acestei imagini.

M-am gândit apoi cum, de exemplu de multe ori mă abțin să-mi exprim părerea direct, pentru că o persoană diplomată găsește mereu o soluție elegantă. Adică, eu sunt (pentru că trebuie să fiu) o persoană diplomată.

Alteori sunt foarte atentă să nu-mi pierd cumpătul, pentru că în mediul de lucru trebuie să fiu mereu calmă. Adică eu sunt (pentru că trebuie să fiu) o persoană calmă.

Uneori aș vrea să fac anumite lucruri din impuls, dar mă gândesc ce ar crede lumea despre o persoană impulsivă… Nu pot să fiu o persoană impulsivă, asta ar fi ceva negativ!

Și tot așa, în fiecare zi se întâmplă să acționez conform imaginii de sine, creată de mine: fac și spun ce ar ”trebui” să facă sau să spună o persoană diplomată, calmă, cumpătată etc., conform unor caracteristici pe care mi le-am atribuit, pentru a proiecta o anumită imagine.

Ce s-ar întâmpla însă dacă aș elimina din vocabular cuvântul trebuie? Și ce s-ar întâmpla dacă aș merge chiar mai departe și aș spune pot să fiu…/îmi permit să fiu… iar aici să continui cu opusul lui trebuie: pot să fiu directă, impulsivă, pot chiar și să-mi pierd cumpătul.

Ce s-ar întâmpla dacă aș renunța la falsa imagine de sine?

Dacă (încă) nu te simți confortabil cu această abordare, îți propun câteva întrebări de introspecție, legate de ceea ce crezi tu că trebuie să fii. De exemplu:

  • Cu ce mă ajută să fiu puternic?
  • Cine mi-a spus că trebuie să fiu puternic/De unde vine ideea că trebuie să fiu puternic? Am auzit asta undeva/de la cineva sau este o convingere a mea? Ce evenimente/situații au declanșat această convingere?
  • Ce se întâmplă dacă renunț la a fi puternic?
  • Ce pot să fac dacă renunț la a fi puternic?

Dacă te gândești în urmă chiar și numai la evenimentele ultimei săptămâni, ce imagine de sine ți-ai creat și ce ai făcut pentru a satisface această imagine? Cum te influențează imaginea ta? Ce anume din tine pierzi sau nu poți exprima din cauza acestei imagini de sine?

Cum ai fi tu cu adevărat dacă ai renunța la:

  • a fi puternic
  • a ajuta pe toată lumea tot timpul
  • a fi diplomat tot timpul pentru a nu supăra pe alții
  • a spune ceva ce nu este în acord cu gândurile sau sentimentele tale
  • a fi salvatorul altora
  • a fi victima altora
  • a fi disponibil oricând
  • a fi fiul/fiica ”perfectă„
  • a avea „succes”
  • a trăi pentru copiii/părinții tăi
  • ….

Și lista poate fi completată de tine.

Ah, acum îmi dau seama că nici măcar nu te-am întrebat dacă ești de acord cu această idee J. Am presupus doar că este o experiență și un ”sindrom” comun.

Fie că ești de acord, fie că nu, te invit să împărtășești și tu experiența ta printr-un comentariu J.

Iar dacă vrei să fii tu însuți, dar nu știi de unde să începi, programează-te la o ședință de life coaching.

#antreneazatimintea #coaching #imaginedesine #cinesunteu

 

 

Îmi dai și mie feedback?

Despre feedback se scrie mereu, am mai scris și eu, însă este o temă mereu de actualitate.

În afară de acest lucru, ar fi bine să ținem cont de faptul că feedbackul nu este o unealtă strict ”corporatistă” și că se aplică în toate ariile vieții noastre și în toate relațiile noastre.

Orice reacție a celuilalt la ceea ce spunem sau facem este feedback pentru noi – reacțiile sunt un barometru în funcție de care ne putem calibra (sa re-calibra) pentru a fi pe aceeași lungime de undă cu celălalt.

Mai mult decât atât: de obicei se vorbește despre feedback doar între adulți. Însă ca părinți oferim copiilor noștri și primim de la ei feedback în permanență.

Practic putem spune că în orice moment al zilei petrecut singuri sau în compania altora, primim sau oferim feedback. Chiar și atunci când suntem singuri ne oferim feedback – prin ceea ce gândim legat de ceea ce s-a întâmplat sau urmează să se întâmple.

Însă cum facem ca feedbackul pe care îl oferim să nu fie doar o părere aruncată în vânt sau doar o convingere de care ne încăpățânăm să ne agățăm sau s-o impunem altora (chiar și copiilor sau partenerilor noștri)?

Cum facem ca feedbackul să fie perceput într-un mod pozitiv, și chiar dacă nu se ține cont de el, să dea măcar de gândit și să ofere o nouă perspectivă?

Cum facem ca feedbackul pe care îl dăm să ofere persoanei libertatea de a alege ceea ce este ”bine” sau ”corect” pentru ea?

Cum facem ca feedbackul oferit copiilor sau adolescenților să nu îi îngrădească, să nu le afecteze modul natural în care se exprimă?

Cum facem ca feedbackul pe care îl oferim partenerului să nu-l jignească sau să îl limiteze, să nu-l facă să se simtă judecat sau acuzat?

Și, cum facem ca feedbackul pe care îl oferim să ne ofere nouă siguranță și pace interioară și să putem da dovadă de înțelegere, flexibillitate și răbdare?

Multe întrebări, nu-i așa? Și sigur ți-ar plăcea să ai o rețetă general valabilă pentru toate situațiile, una care să mulțumească pe toată lumea?

Îți ofer aici o formulare care, dintre toate modurile de a oferi feedback întâlnite până acum mi-a plăcut cel mai mult:

Îmi place la tine că/cum ……………………., iar dacă ai fi mai/ai face X lucru/ai face mai mult/mai puțin ……………………., te-ar ajuta să……………… .

Mie mi se pare o formulă win-win, ție?

Pe de o parte îmi exprim părerea, spun ce simt și ce este important pentru mine, pe de altă parte las celuilalt libertatea de a alege dacă sau în ce măsură ține cont de feedback și face acele lucruri pe care i le propui.

Te invit să testezi și tu acest mod de a oferi feedback și să ne spui cum a funcționat.

“Nu există eșec, doar feedback.”

Richard Bandler

Dacă ți-a plăcut acest articol, îți mulțumesc pentru like și share și te invit să urmărești în continuare blogul.

#feedback #antreneazatimintea #facevapentrutine

#

 

 

 

 

 

Semnat, sigilat, livrat sau cum să eliminăm obiceiul de a eticheta

 

În conversațiile între colegi, cunoscuți sau în familie de multe ori auzim cuvinte ca: rigid, prost, fraier, încăpățânat, necioplit, nehotărât și multe alte descrieri ale unor persoane cu care am avut sau nu de-a face în mod direct.

Te-ai gândit vreodată ce te face să  spui asemenea lucruri sau să susții pe cineva care o face?

Iată câteva motive la care te invit să reflectezi:

  1. Te simți acceptat – de vreme ce ești de acord și ”pe aceeași lungime de undă” cu cel care spune povestea, el/ea trebuie să te placă, nu-i așa?

 

  1. Te simți superior/te valorizezi – doar cel despre care vorbești este tot ceea ce tu nu ești (teorie valabilă doar în mintea ta!), tu ești mai bun, mai înțelegător, mai flexibil, de acord?

 

  1. Te simți îndreptățit – etichetarea este susținută de un ”motiv întemeiat” (teorie valabilă doar în mintea ta!), așa că te simiți perfect ”îndreptățit” să spui acele lucruri despre cealaltă persoană, corect?

 

De ce spun ”doar în mintea ta”? Pentru că în realitate acestea sunt doar iluzii, concepte, justificări pe care le folosim pentru a ne justifica nouă înșine faptul că avem dreptul la aceste opinii.

De fapt ce spun aceste etichetări despre noi? (Este irelevant dacă acele persoane sunt sau nu așa, ba mai mult, este necesar să diferențiem între a fi și a se comporta).

De fapt ele spun că noi suntem (adică ne comportăm) întocmai așa cum îi etichetăm pe ceilalți: dăm dovadă de inflexibilitate, căci nu suntem dispuși să abordăm și alt punct de vedere, arătăm încăpățânare, susținând sus și tare un lucru fără a ști uneori care este adevărul, trăim în nehotărâre, căci nu ne putem hotărî între a fi congruenți și a fi acceptați de către ceilalți etc.

Ce putem face și cum putem deveni într-adevăr mai buni?

  1. Fii conștient că un comportament nu definește o persoană

Atunci când poți vedea acest lucru, vei putea să spui și să înțelegi că acea persoană a avut un comportament neadecvat într-un anumit moment sau într-o anumită situație, comportament influențat de anumiți factori și care nu o definește.

”Ești prost” nu este același lucru cu ”te-ai comportat ca un prost”.

Astfel poți renunța la ”ștampilă”.

 

  1. Fii curios în loc să iei totul ”de bun”

Multe situații din viața noastră se pot rezolva prin adresarea întrebărilor adecvate în situația adecvată.

Fii curios și află tot ce poți despre o situație sau o persoană, privește totul din afară, ca un observator neutru și astfel nu vei mai simți nevoia să semnezi și să sigilezi ”pachetul”.

 

  1. Fii cinstit cu tine și recunoaște ce obții prin etichetarea celorlalți

Nevoile pe care le identifici în spatele propriului tău comportament pot fi îndeplinite și în alt mod, într-un mod pozitiv, constructiv.

Găsește alte modalități prin care să-ți îndeplinești aceste nevoi și să-ți servești ție însuți.

 

Dacă ai și tu un obicei care nu-ți place, pe care vrei să-l schimbi, înscrie-te la atelierul ”Cum să schimbăm un obicei neplăcut” din 22 septembrie din Brașov.

 

Te aștept cu drag să fim flexibili și să explorăm și alte posibilități!

Înscrierile se fac prin e-mail: tctransformational@gmail.com

 Dacă ți-a plăcut acest articol like și share pentru prietenii tăi.

 

#antreneazatimintea #atelieredetoamna #obiceiuriproaste #fiiobservatorultau

Alo? Biroul de garanții? Vreau și eu o garanție pe viață pentru o căsnicie!

Cam așa a sunat o parte din conversația pe care am avut-o de curând cu un prieten, legată de relații și căsnicie.

– Eu dacă sunt cu cineva sau mă căsătoresc, vreau o garanție.

– Ce fel de garanție?

– Că vom rămâne împreună… pe viață. Doar de aia te căsătorești, nu-i așa?

În principiu da. Însă dă-mi voie să-ți explic, din perspectiva mea, de ce biroul de garanții = Universul, nu funcționează așa.

 

Cerere

Fie că o numim legea atracției, sau a reciprocității sau principiul absorbției, până la urmă vorbim despre același lucru. Ceea ce dai vei primi, ceea ce gândești vei atrage, ceea ce ceri ți se va cere.

Dacă eu funcționez pe principiul vreau, vreau, vreau, Universul îmi va răspunde la fel: ”vreau, vreau, vreau”. Și va lua de la tine.

Nu înseamnă că Dumnezeu/Creatorul/Universul te pedepsește. Înseamnă doar că ți-a oglindit atitudinea. Așa că dacă mereu vrei, la un moment dat vei rămâne fără: fără relație, fără partener, fără garanție.

 

Dualitate

Un alt principiu pe care se bazează tot ceea ce există, este cel al dualității: avem lumină și întuneric, bine și rău, liniște și agitație, garanții și incertitudini. Nu este ceva ce trebuie demonstrat. Principiul există, așa cum există (deocamdată) și aerul pe care îl respirăm.

Așadar, acolo unde se dau garanții, există și incertitudini. Și niciodată nu știi care dintre ele va apărea în pragul tău.

 

Efemeritate

Dacă privim și cele mai simple lucruri din interiorul sau exteriorul nostru, vom vedea că nimic nu mai este cum a fost acum 10 ani sau poate chiar ieri: corpul nostru nu mai este același (chiar dacă poate arătăm la fel în exterior, celulele noastre nu mai sunt toate aceleași ca acum 10 ani), poate ne-am schimbat chiar și modul de abordare sau de gândire în legătură cu anumite lucruri, prietenii noștri s-ar putea să nu mai fie aceeași, poate locuim în altă casă/alt oraș etc.

În viață totul este mișcare, tranzit, transformare, și oricât nu ne place și oricât ne opunem, Universul continuă să funcționeze după legile sale, nu după regulile artificiale create de noi în viețile noastre.

Așadar, s-ar putea ca relația/căsnicia ta să fie trecătoare, fie că ai cerut sau nu garanții sau fie că le-ai oferit sau nu.

Caracterul schimbător al lucrurilor

Așa cum astăzi declarăm iubire, mâine ne putem îndrăgosti de altcineva. Așa cum astăzi ne place ”siguranța” (în ghilimele pentru că în viziunea mea este o siguranță închipuită, nu reală) pe care ne-o oferă o căsnicie sau un certificat de căsnicie, mâine poate vom dori pur și simplu să fim liberi și să experimentăm tot ce nu am experimentat până acum. Așa cum tu îmi declari iubire până la moarte, s-ar putea să fii chiar tu cel care pleci.

Doar privind situații sau relații din trecutul tău, câte dintre ele au rămas aceleași, neschimbate? Chiar dacă ele există, probabil că sunt mai puține comparativ cu cele care s-au schimbat.

 

Pe lângă aceste legi, cred că o declarație verbală nu reprezintă o garanție, nici măcar față de tine însuți.

Din păcate (sau din fericire?) nu mai trăim în vremurile în care o declarație verbală este considerată a fi un contract.

Și gândește-te de câte ori nu ți-ai promis (a se citi garantat) că: nu vei mai fuma, vei merge la sală, nu vei mai înjura în trafic, vei petrece mai mult timp cu familia, vei ieși mai mult în natură, îți vei vizita părinții mai des, vei citi cartea X etc. etc. etc.

Dacă nu îți respecți promisiunile (garanțiile) față de tine însuți cum crezi că îți vei putea ține promisiunile făcute altcuiva? Iar dacă noi toți funcționăm după aceleași principii ale auto-sabotajului și procrastinării (dacă încă nu am reușit să ieșim din acest cerc), cum crezi că altcineva, care la fel ca tine, nu-și ține promisiunea față de el/ea însuși, va putea 100% să-și țină promisiunea făcută față de tine? Chiar și una atât de profundă?

Poate ai să spui că sunt răutăcioasă sau că nu am pic de romantism în mine. Poate argumentul tău va fi că iubirea există.

Și nu te contrazic. Iubirea adevărată însă, este cea necondiționată. Care printre altele înseamnă că nu am nici un fel de așteptări și ca urmare nu cer nici un fel de garanții.

Da, iubirea există și nu are de-a face nici cu auto-înșelarea, nici cu auto-sabotajul, nici cu neîncrederea, nici cu cererea unor garanții.

Și nu, nu sunt lipsită de romantism. Cred în căsnicie și cred că este posibil să trăim fericiți până la adânci bătrâneți. Însă acest lucru se produce prin multă muncă, dedicație, efort, compasiune, înțelegere, empatie, răbdare și prin iubire necondiționată, toate VENITE DIN INTERIORUL TĂU, nu prin cererea și oferirea de ”garanții” de către exterior.

La final, te las cu un singur gând: de câte ori ceri/aștepți ceva de la celălalt întreabă-te ce nevoie neîndeplinită și/sau ce teamă se ascunde de fapt în spatele acestei ”solicitări de garanții”?

 

”Nu există garanții. Din perspectiva fricii nicio garanție nu este destul de puternică.

Din perspectiva iubirii nicio garanție nu este necesară.”

~ Autor necunoscut ~

Sper că ți-a plăcut acest articol și îți mulțumesc pentru like & share.

 

 

 

Dacă e luni, e coaching

Pentru că există încă multe întrebări despre coaching, postările de luni vor fi dedicate explicațiilor legate de această metodă de auto-cunoaștere.

Poate că v-ați întrebat ”de ce să merg la coaching, dacă nu este terapie nu aș putea să-mi rezolv singur problemele?” Cu alte cuvinte, funcționează auto-coaching? 

Răspunsul rapid: da și nu.

Da, pentru că există situații în care dacă știi să te detașezi, să privești problema obiectiv, să-ți pui întrebările potrivite – lucruri care se întâmplă și în cadrul procesului de coaching – te poți apropia de soluție mai ușor, constructiv și prin forțe proprii.

Există destule cărți și surse online în care găsești întrebări inteligente pentru situații dificile sau decizii sau pur și simplu pentru introspecție și auto-analiză.

Există de asemenea exerciții, jocuri de rol din coaching care se pot efectua și individual și prin care îți poți găsi răspunsuri.

Nu, atunci când nu ai reușit pasul de mai sus. La fel cum un medic, terapeut, maseur etc. te susțin în anumite momente ale vieții și în anumite aspecte, prin metode și strategii specifice lor, la fel și coachul te susține atunci când ai nevoie.

Introspecția și auto-analiza sunt importante și este de dorit să ne facem timp pentru ele, căci ne ajută să conștientizăm cum gândim, ce facem și ce efecte se produc ca urmare în viața noastră.

Dacă ai curiozitatea să cauți online, vei găsi nume ale unor personalități marcante din toate domeniile, care au apelat la coaching și efectul pe care l-a avut asupra lor.

Așadar, decizia îți aparține. Poți începe cu introspecție, auto-analiză – auto-coaching – iar apoi vei putea decide dacă faci pasul către coaching.

Dacă ți-a plăcut acest articol urmărește în continuare blogul.

#antreneazatimintea #lifecoaching

 

 

 

Focul și schimbarea celuilalt

Pentru că vă promiteam un articol despre de ce vrem să-i schimbăm pe ceilalți, și pentru că m-am îndrăgostit de metafore, împărtășesc cu voi câteva gânduri despre relații și dorința de a-l schimba pe celălalt.

Dacă mă gândesc la o relație o văd ca pe un foc – un foc pe care îl fac doi oameni.

Pentru a face focul întâi se alege un loc potrivit, un timp potrivit, dispoziția și îmbrăcămintea potrivită, iar apoi fiecare aduce cele necesare: chibrituri, surcele, lemne etc. Amândoi fac ceea ce știu mai bine și/sau observă ce știe celălalt să facă mai bine și învață de la el/ea. Poate se mai calcă și pe picioare, poate mai aduc și lemnele nepotrivite, dar amândoi lucrează pentru a întreține focul așa cum și-l doresc: viu și constant.

Sigur că unii aduc numai hârtie și flacăra se aprinde imediat, poate vâltoarea le arde chiar și sprâncenele, dar focul tot nu se aprinde.

Alții poate aduc numai bușteni și strivesc toți cărbunii, toate vreascurile și până se aprind durează o veșnicie, timp în care focul se sufocă și se stinge.

Pe lângă faptul că este important să observăm cu ce facem focul, mai vrem să fim atenți și la cum îl facem.

Și aici intervine dorința ta, ca celălalt să se schimbe: crezi că, pentru ca focul să ardă, celălalt trebuie să aducă lemne numai de unde îi spui tu sau știi tu, pentru că acelea sunt cele mai bune!, crezi că trebuie să se miște mai repede, crezi că poate să aprindă focul fie cu bricheta, fie cu chibritul, nicidecum să aleagă el/ea cu ce să-l aprindă; crezi că dacă merge singur după lemne ori se împiedică și își rupe picioarele, ori se pierde, ori durează prea mult, ori nu aduce ce trebuie, ori …… și atunci te duci mereu cu el sau te duci chiar tu în locul lui; crezi că, după ce a aprins focul și îl întreține mai trebuie tu să-i dai indicații despre cum să-l întrețină, altfel se va stinge.

Înțelegi unde bat, nu-i așa?

Și atunci, faci tot ce-ți stă în putință ca soțul/soția, iubitul/iubita să facă ce vrei tu, să meargă cum vrei tu, să meargă acolo unde știi tu că este mai bine etc.

Dar te-ai gândit vreodată de ce ai nevoie să controlezi tot ce face celălalt, sau modul în care el/ea se manifestă? Te-ai gândit vreodată de unde izvorăște focusul pe celălalt și dorința ca el/ea să se potrivească unei imagini pe care o ai despre el/ea sau unei imagini pe care ai vrea s-o creezi referitoare la el/ea?

Am să-ți dau răspunsul într-un citat (tradus liber) din cartea ”Arta de a iubi” scrisă de Don Miguel Ruiz:

”Când ne aflăm într-un război al controlului înseamnă că suntem lipsiți de respect.

Adevărul este că nu iubim. Este vorba de egoism, nu de iubire; …. Atunci când nu există respect, există lupta pentru control, pentru că fiecare se simte responsabil pentru celălalt.

Te controlez pentru că nu te respect. Trebuie să fiu responsabil pentru tine, pentru că orice ți se întâmplă ție mă va răni, iar eu vreau să evit durerea. Apoi, când eu îmi dau seama că tu nu ești responsabil, am să te dobor, pentru a te face să fii responsabil, însă ”responsabil” cum consider eu că ar trebui să fii. Nu înseamnă că am dreptate.

Asta se întâmplă când urmăm calea fricii.

Pentru că nu există respect, eu mă comport ca și cum tu nu ești destul de bun, de inteligent să vezi ceea ce este sau nu este bine pentru tine. Eu presupun că tu nu ești destul de puternic să intri în anumite situații și să ai grijă singur de tine. Trebuie să preiau controlul și să spun ”Lasă-mă să fac asta pentru tine” sau ”Nu fă asta”. Încerc să suprim jumătatea din relație care îți aparține și să preiau controlul asuprea întregii relații.

Dacă eu preiau controlul asupra întregii relații, unde rămâne partea ta?

Nu funcționează.”

 

Ai putea în schimb să vezi că nu e important nici de unde sunt aduse lemnele, nici cu ce s-a aprins focul, nici dacă s-a împiedicat cineva pe parcurs. Important este că amândoi ați adus lemnele, că împreună le-ați ales pe cele bune pentru focul vostru, că se poate folosi atât o brichetă cât și chibrituri, că ați aflat împreună care sunt cele mai bune lemne pentru focul vostru, că v-ați dat voie vouă și celuilalt să mergeți singur după lemne etc.

Cred că atunci când focul, cum mă simt în jurul lui și faptul că l-am făcut împreună cu celălalt sunt mai importante decât frica mea, care mă face să vreau să controlez (iluzoriu oricum) tot ce ține de procesul aprinderii și întreținerii flăcărilor, atunci voi avea șanse mari ca focul să ardă necontenit la intensitatea potrivită mie.

Focul tău cum arde și cine a pus stăpânire pe el  – frica sau libertatea și respectul?

Dacă ți-a plăcut acest articol like și share și urmărește în continuare blogul.

 

#antreneazatimintea #jurnaldeganduri #lifecoaching

 

 

 

 

 

 

Dacă e luni, e coaching

Pentru că există încă multe întrebări despre coaching, postările de luni vor fi dedicate explicațiilor legate de această metodă de auto-cunoaștere.

Astăzi vorbim despre ce se întâmplă în cadrul unei sesiuni de coaching.

Multă lume mă întreabă, coaching funcționează ca terapia, sau îmi spui tu ce am de făcut, îmi dai ponturi idei?

Răspunsul este nu, pentru ambele întrebări. Coachingul este un proces în care clientul este liber să exploreze el însuși soluții și opțiuni.

Cineva deunăzi vorbea despre faptul că libertatea este ceva ce ne sperie, pentru că atunci când suntem complet liberi nu știm ce să alegem. Nu există nimeni care ne spune ce să facem sau încotro să ne îndreptăm și ne simțim pierduți.

Asta se poate întâmpla și în cadrul procesului de coaching: clientul, fiind lăsat să descopere și să aleagă,  nu are claritate și/sau nu știe încotro să se îndrepte.

În funcție de obiectivul clientului și tipologia clientului în cadrul sesiunilor se folosesc diverse metode și strategii pentru a ajuta clientul să se ajute singur, să conștientizeze anumite lucruri, să obțină claritate, să-și acceseze resursele interne, să depășească blocaje pentru a intra într-o stare de motivație și hotărâre care determină acțiunile pe care dorește să le întreprindă.

Concret coachul pune întrebări deschise sau închise, pentru a-și ajuta clientul. Aceste întrebări se pot desfășura sub forma unor exerciții, a unor jocuri de rol, a unor discuții în care se folosește o gamă variată de metode. Fiecare coach are stilul său de lucru specific, pe care îl adaptează la client; fiecare coach poate lucra cu anumite instrumente sau metode. Nu există un tipar, o singură metodă de lucru sau o rețetă magică. Întreg procesul este unul flexibil. Dacă vă plac metaforele, gândiți-vă că este ca un dans în care unul din parteneri ghidează iar celălalt face mișcări noi, pe care nu le-a mai făcut până acum, dar pe care este capabil să le facă sub ghidajul sigur și precis și pe care va ști apoi să le facă și singur sau cu alți parteneri de dans.

Scopul ultim urmărit este de a aduce clientul în starea de motivație necesară prin care poate trece la acțiune și poate susține în timp schimbările implementate în timpul procesului de coaching.

Procesul de coaching este de asemenea unul de auto-descoperire: clientul se poate lovi de blocaje, poate recunoaște moduri în care se auto-sabotează și motivele pentru care o face, poate conștientiza anumite frici și limitări etc. În plus, este important pentru client să își dea seama că în acest proces este vorba de EL, nu de ceilalți.

Cu alte cuvinte, nu este ușor, dar efortul investit îți va schimba viața.

Poți să vezi aici un exemplu al unei sesiuni de coaching cu un client în pragul divorțului.

Tu ce mai aștepți? Dacă vrei să îți schimbi viața programează-te pentru sesiunea ta introductivă gratuită. Vei avea ocazia să pui toate întrebările care te frământă și să afli cum te poate ajuta coaching.

#antreneazatimintea #jurnaldeganduri

Dacă e luni, e coaching

Pentru că există încă multe întrebări despre coaching, postările de luni vor fi dedicate explicațiilor legate de această metodă de auto-cunoaștere.

Astăzi vorbim despre responsabilitățile clientului.

După cum am văzut, în relația și procesul de coaching, atât clientul cât și coachul au anumite responsabilități.

De ce este important de avut în vedere aceste responsabilități?

Pentru că este nevoie ca toți clienții să fie conștienți că succesul procesului și rezultatele pe care le vor obține depind în cea mai mare măsura de ei înșiși și de măsura în care încep să-și modifice comportamentul.

Modificarea mediului în care acționăm și modificarea comportamentelor noastre sunt două dintre schimbările care sunt relativ ușor de realizat (în comparație cu schimbarea unui tipar mental sau a altor aspecte).

Atunci când un coach și un client decid să lucreze împreună, se subliniază faptul că se lucrează cu ceea ce poate face CLIENTUL (nu cineva din anturajul sau familia sa) și cu focus pe momentul PREZENT.

Un alt aspect este deschiderea clientului și disponibilitatea sa de a face lucruri altfel decât până în momentul începerii procesului de coaching.

Bineînțeles că una dintre responsabilitățile coachului este să readucă clientul în permanență ”cu picioarele pe pământ”.

În același timp însă și clientul trebuie să fie conștient că responsabilitățile sale includ: să se țină de pașii mici de implementat (să-și facă temele de casă), sa fie deschis și dispus să facă lucruri pe care nu le-a mai făcut până acum, să aibă în vedere capacitățile, dorințele, comportamentele și obiectivele proprii, cu alte cuvinte ceea ce dorește să se schimbe la el/în el însuși, nu despre ce ar trebui să facă ceilalți ca el să poată înainta în atingerea țelului.

Să înțeleagă că acesta este un proces personal în care beneficiază de susținere, dar în care ”munca” trebuie făcută de el, pentru a putea culege roadele, adică pentru a crea schimbare și a începe o viață nouă.

Așadar, atunci când ești client de coaching, lucrează cu deschidere, conștiinciozitate, curiozitate și focusat pe tine. În acest proces vii tu cu tine și lucrezi tu cu tine și cu resursele tale interne.

Dacă vrei să știi ce poți obține tu prin coaching, contactează-mă acum pentru ședința ta introductivă gratuită.

 

#antreneazatimintea #lifecoaching

 

 

 

 

 

5 schimbări pe care le poți face pentru maturitatea ta emoțională – 2

3. Îi compari pe cei cu care interacționezi, cu alte persoane pe care le cunoști

Mie comparațiile mi se par utile doar în cazul în care eu am găsit un model demn de urmat și compar de exemplu ceea ce face persoana respectivă, modul în care gândește etc. cu ceea ce fac și gândesc eu, pentru a putea ”modela” acel comportament sau succes.

Orice altă comparație mi se pare inutilă și cu efect negativ asupra celorlalți. Nimeni nu vrea să audă cât de minunat este vecinul sau prietena. Fiecare dintre noi vrea să fie recunoscut pentru ceea ce este și știe el/ea să facă.

Așadar, apreciază în celălalt ceea ce face bine și eficient, găsește-i cel puțin 3-5 calități pe care le admiri și comunică-i acest lucru.

Ești…., ai făcut ….., ceea ce ai realizat/creat este…., abia aștept să văd și…. .

 

4. Atragi atenția celuilalt asupra lucrurilor pe care le face sau stăpânește mai puțin bine

Spuneam că acest comportament va invita și va determina ca omul pe care l-am etichetat să se comporte în continuare exact așa cum l-am descris: tont, nemotivat, neîndemânatic, bârfitor etc.(explicația științifică a acestui efect denumit și efectul Pygmalion sau Rosenthal o puteți găsi aici http://www.7p.ro/Default.aspx?PageID=1338)

Atunci, ce este de făcut? Dacă tot simțim nevoia să ”etichetăm” o putem face într-un mod care determină un comportament pozitiv sau care ”trezește” în celălalt posibilitatea de a fi mare, înțelept, îndemânatic, frumos, răbdător, respectuos etc.

 

5. Îți exprimi în permanență nemulțumirea sau frustrarea legată de anumite persoane sau situații

Nu voi intra în detalii despre semnificația acestui comportament, însă celor interesați vă propun următorul principiu: doar oamenilor negativiști și critici le place să-și petreacă timpul cu același tip de oameni, după vorba ”cine se aseamănă se adună”.

Așadar, evitați capcana de a deveni la rândul vostru critici și nemulțumiți doar pentru a fi acceptați de cei din jurul vostru, cei care sunt așa. Chiar dacă poate părea dureros, uneori este mai bine să întrerupem acest tip de relație.

Iar dacă știi că te numeri printre cei care se simt mereu frustrați și nemulțumiți, observă în primul rând cine sunt oamenii din jurul tău. Dacă ai luat decizia că îți dorești altceva, fii tu acela care schimbă situația, afișând alt comportament sau schimbând modul în care îți exprimi emoțiile.

 

Dacă vrei să citești mai multe articole de acest fel urmărește în continuare blogul TCT.

Dacă vrei să știi cum te poate life coaching să obții schimbarea mult-dorită contactează-mă pentru sesiunea ta gratuită.